Patronul Alexandrion Group, Nawaf Salameh, a vizitat, azi, Cluj Arena şi a purtat discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, despre eventuala preluare a Universităţii Cluj. Sirianul tatonează în continuare terenul, chiar dacă datoriile clubului par să-l decurajeze, cel puţin pentru moment.
Autorităţile clujene nu renunţă la speranţa de a găsi finanţare privată pentru clubul “studenţesc”. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a afişat un optimism moderat după discuţia particular purtată cu patronul celor de la Alexandrion Group. “Problema e că datoriile clubului sunt foarte mari, iar din păcate, o parte dintre problemele financiare care apasă Universitatea Cluj par să aibă şi o latură penală. În situaţia dată, nu cred că va prelua clubul, dar ar putea să fie tentat să preia din vară numele şi sigla FC U, în cazul în care poate finanţa echipa fără a prelua datoriile”, a declarat Uioreanu.
Nawaf Salameh a vizitat în cursul zilei şi Cluj Arena, stadionul pe care “U” îşi dispută meciurile de pe teren propriu.
Despre interesul Alexandrion Group pentru gruparea “studenţească” se vorbeşte încă de la sfârşitul anului trecut. În prealabil, s-au făcut numeroase speculaţii cu privire la preluarea Universităţii Cluj de către diverse firme şi oameni de afaceri, vehiculându-se inclusiv numele unui concern german. În tot acest timp, situaţia clubului a rămas neschimbată, ba chiar s-a agravat după ce în presă au apărut informaţii despre valoarea reală a datoriilor, care depăşesc cu mult sumele despre care se vorbise anterior. Din această cauză, la începutul anului, Ioan Mărginean, care este în prezent principalul acţionar la FC “U”, a depus o cerere la Tribunalul Cluj prin care a solicitat intrarea clubului în insolvenţă, însă cererea sa a fost respinsă, cel puţin pentru moment.