Viata, UE si FMI obliga guvernul de la Bucuresti care dorea initial sa spuna „adio” austeritatii sa adopte totusi un buget numit „disciplinat”, dar care in mod sigur nu este doar pe gustul Domnului Hollande dar si pe gustul Doamnei Merkel. Sa ne reamintim ca timp de o vara subiectul suspendarii presedintelui devenise sinonim si cu sfarsitul austeritatii. Chiar daca la nivel european familiile politice apar doar in viziunea politicienilor de la periferia continentului, invocarea lor este la Bucuresti - in absenta altor argumente concludente – este mereu o sursa de legitimitate.

Ratiunea Domnului Ponta este cat se poate de simpla, precum a declarat sambata trecuta pentru Digi24, ca daca „presedintele Frantei a tinut la disciplina, nu la austeritate, dati-mi voie sa fac si eu la fel”. Am putea chiar crede ca prin jocul sau de cuvinte adesea plastic ne leagana cu un „doamne fereste” si cainta de s-ar putea chiar inghesui sub capotul Doamnei Merkel. Fanatismul austeritatii este totodata si o expresie a tensiunii intre dreptate sociala si legile pietei. Intentia acestei politici de austeritate impuse de Bruxelles este de a scuti statele din centrul Europei de costurile de transfer - oarecum firesti intr-o uniune care pretinde a fi si una politica - si de a face statele de la periferia Europei atractive doar pentru capitalul mondial.

Acapararea pietei si nu a cetatenilor este unica prioritate a politicii de austeritate, careia nici socialistii nu i se mai opun. Adeptii fundamentalisti ai acestui mecanism rigid al economiei minimalizeaza dreptatea sociala ca fiind una doar "politica" in sensul unei politici particulariste si atribuie economiei de piata calitatile unui model apolitic si incoruptibil. Ar fi fost de preferat sa fi avut o disputa cu UE nu pe seama unui conflict institutional ci pe seama unei politici bugetare curajoase, indreptate in primul rand s