Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baie in Strandul Iosia, in plina iarna

Publicat in Bihor Online, marți 8 ianuarie 2013 ·

Scris de Dan Birta - Câteva zeci de pensionari s-au îmbăiat în Ştrandul Ioşia în prima zi din acest an când ştrandul a fost deschis.

Orădenii nu sunt speriaţi de temperaturile de afară, chiar dacă acestea sunt mult sub 0°C, când vine vorba de o baie în ştrand. Câteva zeci de persoane s-au prezentat marţi, 8 ianuarie 2013, la intrarea în Ştrandul Ioşia, la ora 8:00, în prima zi de activitate din acest an. „În prezent sunt în bazin circa 50 – 60 de persoane, toţi pensionari. Este umplut cu apă un singur bazin, bazinul 5”, ne-a informat Eugen Onciu, administratorul Ştrandului Ioşia.Reparaţii curente

Trebuie amintit că în perioada 22 decembrie 2012 – 8 ianuarie 2013 Ştrandul Ioşia a fost închis pentru reparaţii curente de iarnă. În această perioadă, de fapt în cinci zile lucrătoare, au fost înlocuite bateriile de la duşuri la femei şi bărbaţi, au fost reparate tavanele, s-a zugrăvit şi s-a dat cu antimucegai. „De asemenea, a fost decopertat, zugrăvit şi dezinfectat bazinul 5, astfel că acum arată ca nou”, a precizat Eugen Onciu. Apa în bazin avea 32°C, iar clienţii ştrandului erau mulţumiţi.

„De abia am aşteptat să se deschidă ştrandul. Suntem mulţumiţi de condiţiile oferite. Nu contează că afară este frig, pentru că apa este caldă şi curată”, ne-a declarat un pensionar prezent la ştrand.

Este bine de ştiut că unii dintre clienţii ştrandului vin să facă baie pentru că acasă nu au apă caldă. Duşul de la Ştrandul Ioşia este una dintre variantele luate în calcul pentru desăvârşirea igienei personale, în condiţiile în care în Oradea nu există baie publică. Acest lucru ar trebuie să le dea de gândit autorităţilor locale.Tarife mai mari

Pe de altă parte, intrarea în Ştrandul Ioşia se face în acest an la tarife mai mari. Acestea au fost aprobate de Consiliul Local în şedinţa din 18 decembrie 2012. Astfel, preţul unui bilet pentru adulţi a urcat la 10 le

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 41 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 18 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 36 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 39 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°