Este de crezut că cu toţii sau în orice caz, marea majoritate a românilor ne-am angajat postrevoluţionar, sub jurământ public, să reaşezăm ţara pe principii democratice, să luptăm pentru recuperarea înapoierii ei istorice şi s-o propulsăm pe coordonatele civilizaţiei moderne.

Multe trebuiau şi trebuiesc făcute în acest scop; mă voi opri asupra a două elemente esenţiale şi anume, o legislaţie adecvată şi conştiinţa cetăţenească de respectare a ei, ceea ce semnifică sintetic, ordine şi responsabilitate.

Se întâmplă însă şi acum, după 23 de ani, lucruri grave, grele, care nu numai că nu se subsumează acestor imperative dar instigă şi contribuie la dezordine, la destabilizare, nu din partea a fite-cine, ci de către oameni care şi-au asumat anume competenţe şi funcţii publice de rang înalt pe care, după ce le dobândesc, le manevrează cinic, pe faţă, dispreţuitor, în interese personale. Mă voi ocupa, în câteva cuvinte de un parlamentar câruia populaţia i-a încredinţat cu brio votul pentru a o reprezenta în forul suprem al ţării dar care pur şi simplu îşi bate joc de această onorantă încredere.

Este vorba de (încă neinvalidatul senator) Dan Voiculescu. Cum se ştie, domnul cu pricina a fost ales senator al României cu votul consistent al colegiului său. Când să-şi îndeplinească prima îndatorire legală şi constituţională, aceea de a depune jurământul de credinţă cu prilejul primei întruniri a Senatului şi deci să-şi asume legal împuternicirea - urmând exemplul tuturor colegilor - omul nostru a cerut o păsuire precum că starea de sănătate nu i-ar fi permis să-şi rostească jurământul.

Trecură de atunci 25 de zile, Senatul se constitui pe propriile structuri, senatorii se ordonară pe comisii, intrară în miezul primelor competenţe de mare răspundere (aprobarea noului guvern şi a programului de guvernare) dar omul nostru tot nu se „însănătoşi”. Nu să-şi ros