Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Facebook aduce un Timeline nou pentru care simplitatea e deviza de bază

Publicat in Adevarul, marți 8 ianuarie 2013 ·

La peste un an de când a introdus Timeline, reţeaua socială Facebook vrea să-i aducă unele modificări. Se pare că va renunţa la design-ul pe două coloane, iar mesajele vor căpăta mai multă importanţă.

Noul Timeline este disponibil, deocamdată, doar unor utilizatori din Noua Zeelandă. Coloana din stânga a cronologiei personale este mai mare, pe când cea din dreapta, care conţine activitatea recentă, pozele sau like-urile acordate, este mai restrânsă, notează The Next Web. Mai mult, această zonă va fi rezervată doar afişării acestor informaţii fixe, nu şi a mesajelor, ca până acum.

În stânga este un Timeline actual, în dreapta cel actualizat

Schimbarea vine cu un plus de simplitate şi uşurinţă în navigare. În acest moment, mesajele apar în ambele coloane şi este cam greu de urmărit tot ceea ce a fost publicat de un utilizator. Avantajul actualului Timeline este posibilitatea de a evidenţia ceva important (highlight). Astfel, mesajele sunt extinse pe cele două coloane. Această funcţionalitate nu mai există în noua versiune.

A fost schimbat şi modul de afişare a informaţiilor de bază ale utilizatorului. Filele „Despre“, „Prieteni“ sau „Fotografii“, împreună cu mai noul „Mai mult“ - care adună muzica, aplicaţiile sau cărţile preferate - ocupă mai puţin loc şi s-a renunţat la folosirea unei imagini pentru fiecare în favoarea textului.

A fost schimbată şi rubrica „Despre“. Design-ul pe două coloane a dispărut, Facebook optând pentru un singur „tablou de bord“ pe care să fie afişate informaţiile personale.

Distribuţia pe hartă a locurilor vizitate

Un reprezentant Facebook a declarat pentru Mashable că schimbările nu ajung decât la anumiţi utilizatori, deoarece sunt încă în faza de testare. „Timeline nu o să arate diferit decât după ce treci dincolo de modulele «Activitate recentă» şi «Aplicaţii»“, a mai sp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 21 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 38 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 55 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 3 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°