IAŞI. Un tânăr de 25 de ani a fost dat dispărut aseară în zona localităţii Dagâţa, în timp ce se deplasa cu alţi doi bărbaţi pentru a scoate o maşină din nămeţi.
Dispariţia a fost semnalată în jurul orei 21.30. Tânărul rămăsese în urmă, iar la un moment dat ceilalţi doi bărbaţi nu l-au mai văzut, din cauza viscolului puternic.
Viceprimarul localităţii ieşene Dagâţa, Daniela Cercel, a declarat că tânărul dat dispărut este căutat de echipe de poliţişti, jandarmi, dar şi de localnici.
„Am aflat că tânărul ar fi din comuna Tansa, localitate învecinată cu Dagâţa. L-am căutat peste tot, am dus şi o volă în zonă, dar până la această oră nu l-am găsit. Tânărul a rămas în urma celor doi bărbaţi cu care se afla, iar de aseară nu se ştie nimic. Poate s-a retras într-un sat la cineva, sperăm să nu se fi întâmplat nimic rău”, a declarat viceprimarul localităţii Dagâţa, Daniela Cercel.
Potrivit acesteia, căutările continuă.
În localitatea Dagâţa, curentul electric este întrerupt, din cauza vântului puternic.
IAŞI. Un tânăr de 25 de ani a fost dat dispărut aseară în zona localităţii Dagâţa, în timp ce se deplasa cu alţi doi bărbaţi pentru a scoate o maşină din nămeţi.
Dispariţia a fost semnalată în jurul orei 21.30. Tânărul rămăsese în urmă, iar la un moment dat ceilalţi doi bărbaţi nu l-au mai văzut, din cauza viscolului puternic.
Viceprimarul localităţii ieşene Dagâţa, Daniela Cercel, a declarat că tânărul dat dispărut este căutat de echipe de poliţişti, jandarmi, dar şi de localnici.
„Am aflat că tânărul ar fi din comuna Tansa, localitate învecinată cu Dagâţa. L-am căutat peste tot, am dus şi o volă în zonă, dar până la această oră nu l-am găsit. Tânărul a rămas în urma celor doi bărbaţi cu care se afla, iar de aseară nu se ştie nimic. Poate s-a retras într-un sat la cineva, sperăm să nu se fi întâmplat nimic rău”, a declarat vic