* primele două autobuze de la BMC vor intra în funcţiune imediat ce vor fi înmatriculate * producătorul maşinilor a comunicat municipalităţii că are de gând să livreze până la sfârşitul lunii ianuarie şi celelalte opt autobuze cumpărate
Este oficial, primele două autobuze din lotul de maşini noi cumpărate de municipalitate pentru "Braicar" au ajuns deja la Brăila. Acestea vor intra în funcţiune imediat ce vor dispune de toate documentele tehnice legale pentru a putea circula pe drumurile publice. Informaţia a fost transmisă ieri, în cadrul şedinţei de îndată a Consiliului Local Municipal Brăila, când a fost aprobat proiectul de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită a bunurilor mobile, în speţă autobuze aparţinând domeniului privat al municipiului Brăila către S.C.Braicar S.A. După cum a explicat viceprimarul Doiniţa Ciocan, furnizorul de maşini a comunicat municipalităţii că are de gând să livreze până la sfârşitul lunii ianuarie şi celelalte opt autobuze cumpărate. "Ultimul termen de livrare pentru cea de-a treia tranşă este sfârşitul lunii ianuarie, perioadă în care expiră şi contractul cu BMC", a precizat Doiniţa Ciocan, cea care are în competenţă serviciul de transport în comun.
Autobuzele vor intra în circulaţie imediat ce vor fi înmatriculate, adică în două sau trei zile, după cum ne informează directorul general al societăţii de transport public, Cornel Săndulescu.
Reamintim că în vara anului trecut, respectiv pe 8 iunie 2012, municipalitatea a semnat cu reprezentantul în România a "British Motor Corporation" un contract de achiziţie pentru 10 autobuze noi de medie capacitate. Valoarea totală a tranzacţiei este de 4,048 milioane de lei, fără TVA, adică puţin peste 400.000 lei pentru fiecare maşină în parte.
* primele două autobuze de la BMC vor intra în funcţiune imediat ce vor fi înmatriculate * producăto