Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil de doi ani, SALVAT DE URGIA ZĂPEZII. Imagini din COŞMARUL ALB

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 ianuarie 2013 ·

De azi-noapte, de când viscolul a pust stăpânire pe aproape toată jumătatea de EST a ţării, poliţiştii de frontieră au fost în "alertă de gradul zero". Un copil de doi ani, mama acestuia şi alte 41 de persoane înzăpezite au fost salvate din "coşmarul alb".

1 /.

Misiune dificilă pentru poliţiştii de frontieră din Iaşi. În această dimineaţă, între orele 03.00-05.00 poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni care executau misiuni specifice, au intervenit cu forţe şi mijloace proprii pe sectorul de drum situat între localităţile Berezeni şi Muşata, pentru deblocarea din nămeţi a unei ambulanţe care trebuia să preia un minor în vârstă de 2 ani jumătate. Poliţiştii au preluat de la domiciliu minorul şi mama acestuia şi i-au transportat la ambulanţa, care ulterior şi-a continuat traseul spre spitalul municipal Huşi.

După ce tronsonul de drum Huşi –Albiţa a fost închis, în această dimineaţă, mai multe mijloace de transport au rămas blocate între localităţile Huşi şi Râşeşti. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au intervenit pentru preluarea unui număr de şase persoane aflate într-un microbuz ce efectua curse regulate pe relaţia Bucureşti-Chişinău şi transportul acestora în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, de unde si-au continuat călătoria spre domiciliu.

Aceiaşi poliţişti au intervenit pentru transportul la localităţile de domiciliu a peste 35 de persoane aflate într-un autobuz ce efectua curse regulate pe relaţia Huşi –Ghermăneşti.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au asigurat, cu ajutorul autospecialelor din dotare, transportul şoferilor a zece autoturisme la staţia PECO din apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa de unde aceştia au putut achiziţiona combustibil.

Poliţiştii de frontieră asigura în permanenţă sprijin participanţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul de Externe Emil Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: ”Niciodată diaspora, oriunde s-ar afla, nu a fost mai aproape de ţară”

G4Media acum 33 minute
Ministrul de Externe Emil Hurezeanu afirmă, în mesajul transmis de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, niciodată diaspora, oriunde s-ar afla, nu a fost mai aproape de ţară. şi că, simultan, diaspora este parte integrantă din evoluţia reputaţiei inte

ANSVSA - Slănină cu boia retrasă din magazine Penny, din cauza prezenţei bacteriei Listeria Monocytogenes / Lista magazinelor în care a fost vândut produsul

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes. ”Producătorul Agro Ardeal a in

Caz tulburător în Gaza: 9 dintre cei 10 copii ai un medic pediatru au murit într-un atac israelian

HotNews acum 2 ore
Cadavrele a circa 80 de persoane ucise în atacurile Israelului au fost transportate la spitale în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza — un bilanţ care nu include spitalele din nordul ţării – grav afectat, în prezent i

Coreea de Nord a operat primele arestări pentru lansarea eșuată a unei nave de război

HotNews acum 3 ore
Coreea de Nord a reținut trei oficiali ai unui șantier naval în urma unui accident petrecut în timpul lansării unei noi nave de război, a relatat presa de stat, citate de BBC Părți din fundul distrugătorului de 5.000 de tone au fost zdrobite în timp

Statele Unite comemorează cinci ani de la a moartea lui George Floyd

Mediafax acum o ora
Arestarea și uciderea lui George Floyd la 25 mai 2020 la Minneapolis (Minnesota) a dat un nou impuls mișcării „Black Lives Matter” (BLM), care visa să rezolve odată pentru totdeauna problemele profund înrădăcinate ale rasismului în Statele Unite, de

BYD a depăşit Tesla în vânzările de vehicule electrice din Europa pentru prima dată

G4Media acum o ora
Producătorul auto chinez BYD a vândut, pentru prima dată, mai multe vehicule electrice în Europa decât Tesla, conform unui raport publicat de firma de cercetare de piaţă JATO Dynamics, citat de Reuters, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI

Stuttgart a câștigat Cupa Germaniei după 28 de ani! Echipa de liga a treia, oprită în finală

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Stuttgart învins-o pe Arminia Bielefeld cu 4-2 și a câștigat astfel Cupa Germaniei pentru prima dată după 28 de ani.

Atac rusesc cu drone asupra Ucrainei, duminică dimineaţă: Trei persoane au fost ucise, alte 11 au fost rănite

G4Media acum 3 ore
Forţele ruse au atacat Kievul şi alte oraşe duminică dimineaţă, rănind cel puţin 11 persoane în capitală, în timp ce trei persoane au murit în oraşele din jurul acesteia şi deteriorând locuinţe şi alte clădiri, au declarat oficialii locali, citaţi d

CEO-ul Nvidia numeşte politicile de reindustrializare ale lui Donald Trump ca fiind ”vizionare”

G4Media acum 3 ore
Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a lăudat sâmbătă eforturile preşedintelui american Donald Trump de a stimula industria tehnologică din SUA, afirmând că sunt ”vizionare”, în timp ce compania sa a anunţat un parteneriat cu mai multe compan

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 10 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

10°/13°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

11°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

12°
dum.

8°/18°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°