Alegătorii din ţara asta ar fi îndreptăţiţi să afle ce-au făcut aleşii lor pentru ei, cât au îndeplinit din promisiunile făcute, adică să li se prezinte o dare de seamă, o spovadă, cum se spunea în Bucovina de pe vremea stăpânirii habsburgice…
Vămeanul Iorgu G. Toma, fost deputat şi senator în Parlamentul României Mari, în timpul guvernării liberale din 1922-1926 şi 1927-1928, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor timp de 4 ani, a lăsat alegătorilor săi, din zona de munte, a Câmpulungului, nişte însemnări cuprinse în broşura „Patru ani de deputăţie”, Cernăuţi, 1926, ca să-i convingă că n-au dat greş când i-au dat votul. Cel despre care N. Iorga spunea că „unirea [Bucovinei – n.a.] cu România n-a fost prilejul unei îmbogăţiri sau scara către măriri nemeritate” a fost, înainte de toate, un intelectual de marcă, angajat cu tot sufletul în realizarea idealului naţional, de unire a tuturor românilor într-un singur stat, obiectiv pentru care, împreună cu tovarăşii de idei, şi-a sacrificat liniştea şi libertatea; a trecut graniţa în România, la 14 mai 1915, pe la Iţcani, şi s-a pus la dispoziţia guvernului României, care, în 1917, l-a trimis ca ofiţer voluntar în Rusia, să aducă soldaţii şi ofiţerii din Bucovina şi Transilvania, aflaţi în prizonierat, pentru a lupta în armata română împotriva Puterilor Centrale. Întors din „voiajul” rusesc, descris în „Jurnalul pribegiei mele”, cunoscut din câteva fragmente păstrate, după o absenţă de patru ani, vine acasă, în Bucovina lui, şi se angajează în lupta politică, îndeplinind funcţia de secretar general al guvernului local al Bucovinei, menţinut până la integrarea deplină a Bucovinei în structurile noului organism politic numit România Mare. Ca membru activ al Partidului Democrat al Unirii, participă la alegerile pentru primul parlament al României Mari, desfăşurate în zilele de 2, 3 şi 4 noiembrie 1919 pentru Ca
