Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel puţin 17 miliarde de planete de mărimea Terrei se află în Calea Lactee

Publicat in Mediafax, marți 8 ianuarie 2013 ·

Galaxia noastră, Calea Lactee, conţine cel puţin 17 miliarde de planete cu mărimi apropiate de cea a Terrei, potrivit unei noi estimări, publicată luni în Statele Unite, ai cărei autori consideră că descoperirea unei planete-surori a Terrei este foarte probabilă.

Această estimare rezultă dintr-o nouă analiză a datelor culese de telescopul spaţial american Kepler, lansat în 2009 pentru a căuta un tip precis de planete în afara sistemului nostru solar, denumite "exoplanete".

Nu înseamnă neapărat că acele exoplanete sunt potenţial locuibile, însă probabilitatea de a găsi planete asemănătoare cu Terra a crescut considerabil.

Pentru a fi locuibilă, o planetă trebuie să se afle o anumită distanţă de steaua ei, într-o zonă care permite ca temperaturile de la suprafaţa ei să nu fie nici prea ridicate nici prea scăzute, pentru ca apa să poată să existe în stare lichidă şi unde viaţa să fie astfel posibilă.

Cel puţin o şesime dintre stelele din Calea Lactee au pe orbitele lor o planetă de mărimea Terrei, a declarat François Fressin, de la Centrul de Astrofizică al Universităţii Harvard, principalul autor al acestui studiu, care consideră că galaxia noastră conţine aproximativ o sută de miliarde de stele.

François Fressin a prezentat aceste rezultate la conferinţa anuală organizată de Societatea de Astronomie Americană în această săptămână, la Long Beach, în California.

Telescopul Kepler detectează o exoplanetă atunci când aceasta trece prin faţa stelei sale şi cauzează astfel o scădere a luminozităţii acesteia.

Kepler identifică exoplanetele potenţiale măsurând în permanenţă schimbările de luminozitate a peste 150.000 de stele situate în constelaţiile Lebedei şi Lirei.

În timpul primelor 16 luni de monitorizare, Kepler a identificat 2.400 de exoplanete potenţiale.

Oamenii de ştiinţă au încercat să determine câte dintre

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum o ora
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 24 minute
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum o ora
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

A fost descoperit cel mai VECHI vin din lume. A fost produs în Europa, în urmă cu mii de ani

Gandul acum 45 minute
Oamenii de ştiinţă au identificat cel mai vechi vin din lume, o picătură de vin alb cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani. A fost descoperită într-un sit funerar din Roma Antică, situat în sudul Spaniei, potrivit Agerpres. Vinul a fost descoperit

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum o ora
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție

Adevarul acum 56 minute
Schimbări la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Comisarul șef Florin Dogaru a fost înlocuit din funcție, au transmis miercuri, 19 iunie, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°