O elevă în vârstă de 13 ani aflată în tabără la Buşteni a fost dusă la spital în stare critică, marţi, după ce ar fi căzut de la un etaj al vilei unde era cazată, ea fiind găsită căzută de către colegi. Potrivit reprezentanţilor Seviciului de Ambulanţă Prahova, fata este într-o stare foarte gravă, fiind găsită în hipotermie severă, temperatura corpului fiind de 19,5 grade.
Ea a fost transportată la Centrul de primiri urgenţe al Spitalului Sinaia, unde medicii încearcă în continuare să o resusciteze.
Directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a precizat că adolescenta are şanse minime de supravieţuire.
Potrivit sursei citate, fata ar fi stat în zăpadă foarte mult, încă din cursul nopţii, ambulanţa fiind solicitată la faţa locului la ora 7.28 şi ajungând în jurul orei 7.40, când au început şi manevrele de resuscitare.
Fata era cazată într-o vilă din Buşteni, unde se află în tabără elevi din mai multe localităţi ale ţării.
Conform surselor citate, ea a fost găsită căzută în zăpadă de către colegi, Poliţia neputând preciza încă dacă a fost vorba despre un accident sau dacă fata s-a aruncat de la etajul vilei, cercetările fiind în desfăşurare. UPDATE
Eleva de 13 ani care se afla în tabără la Buşteni şi care marţi dimineaţă a ajuns la spital în stare critică, cu şanse minime de supravieţuire, este din Bucureşti, ea fiind olimpică şi aflându-se în acea tabără cu mai mulţi copii olimpici la matematică.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Daniel Radu, fata se afla în tabără împreună cu mai mulţi elevi olimpici la matematică.
Reprezentantul Poliţiei a precizat că fata este din Bucureşti.