Pe de ală parte, acesta a mărturisit, într-o conferinţă de presă, că nu a fost uşor să fie ales în Comisia pentru Agricultură şi că şi-a susţinut cauza la Bucureşti spunând că nu poate da ochii cu cei de acasă fără a fi membru, deoarece a spus în campanie că va fi acolo.
Deputatul nu renunţă nici la proiectul de a lega o poveste de fiecare obiectiv turistic din judeţ, sperând ca în acest fel să crească numărul celor care vor fi interesaţi să ne viziteze plaiurile. Tocmai de aceea, în luna martie se doreşte crearea unui album online cu poveştile despre obiectivele de referinţă precum Râpa cu Păpuşi de la Domneşti, dar nu numai.
Stelian Dolha s-a arătat impresionat de obiceiul “Hâzilor” din Chintelnic, când satul se umple de personaje costumate. În viziunea acestuia, cu o promovare convingătoare, la următoarele sărbători ale “Hâzilor” turiştii vor umbla pe uliţele satului, curioşi să vadă aceste persoaneje costumate, dar şi să se bucure de bunătăţile culinare ale localnicilor. Pe de ală parte, acesta a mărturisit, într-o conferinţă de presă, că nu a fost uşor să fie ales în Comisia pentru Agricultură şi că şi-a susţinut cauza la Bucureşti spunând că nu poate da ochii cu cei de acasă fără a fi membru, deoarece a spus în campanie că va fi acolo.
Deputatul nu renunţă nici la proiectul de a lega o poveste de fiecare obiectiv turistic din judeţ, sperând ca în acest fel să crească numărul celor care vor fi interesaţi să ne viziteze plaiurile. Tocmai de aceea, în luna martie se doreşte crearea unui album online cu poveştile despre obiectivele de referinţă precum Râpa cu Păpuşi de la Domneşti, dar nu numai.
Stelian Dolha s-a arătat impresionat de obiceiul “Hâzilor” din Chintelnic, când satul se umple de personaje costumate. În viziunea acestuia, cu o promovare convingătoare, la următoarele sărbători ale “Hâzilor” turiştii vor umbla pe uliţele satului,