La Bucureşti confruntarea politică, departe de a fi fost tranşată de victoria covârşitoare în alegeri a USL, va continua şi e probabil chiar să se ascută. Miza luptei anului 2013 va fi, cu siguranţă, constituţia, iar mirajul puterii absolute la va întuneca multora minţile, scrie DEUTSCHE WELLE.
Deşi izbânda USL a fost clară, nu la fel de limpezi sunt dorinţele, obiectivele, admise ori ascunse şi raporturile de forţe din interiorul acestei alianţe care n-a avut în campanie decât un singur punct de program, ce i-a asigurat de altfel şi triumful.
Cu „jos Băsescu” şi cu propaganda Antenei 3, USL s-a impus la urne categoric printre cei 40 la sută din români care s-au prezentat la vot. Dar nici trustul informatorului securităţii care tot încearcă să fenteze justiţia şi nici scandarea oricât de asiduă a lozincii „jos Băsescu” nu vor da de mâncare românilor.
Încât aşteptările acelora care au votat pentru USL ca să-l sancţioneze pe preşedinte şi să pedepsească programul de austeritate al fostului premier Boc, asumat explicit de şeful statului vor rămâne probabil nesatisfăcute. Pentru că România nu va putea plăti nici pensii nici salarii mult mai mari.
În schimb, va continua ceea ce nu s-a sistat de fapt niciodată în România: devalizarea statului. În acest context se va da şi marea bătălie a anului. E vorba de lupta pentru constituţie, care va avea un singur scop strategic, puterea totală, precum şi două obiective tactice: să desăvârşească izolarea preşedintelui şi, mai cu seamă, să pună sub control o justiţie a cărei independenţă îi ameninţă pe toţi clienţii statului-autoservire.
În context, urmează între altele, probabil, amplificarea tentativelor de amputare ori distrugere a DNA şi ANI şi de pulverizare a CSM, care au şi început de altfel cu încercările de revocare a unor judecători independenţi, prec