În lumea financiară preţurile sunt o expresie a cererii şi ofertei, iar când cererea lipseşte preţurile au de suferit.

Aşa s-a întâmplat şi în cazul bursei, după degringolada lăsată în urmă de criza declanşată în 2008 investitorii şi aşa puţini care mai tranzacţionau acţiuni au fugit lăsând în urmă preţuri cu 70% mai mici. Pe bursă au mai rămas 4.000- 5.000 de investitori activi şi circa 20.000 - 30.000 de investitori de portofoliu la o populaţie de peste 18 milioane a României.

Asta înseamnă că numai unu din 600 de români investeşte la bursă.

Investitorii au în acţiuni active de circa 1,8 mld. euro, sumă ce reprezintă free-float-ul (acţiuni libere la tranzacţionare n. red.) total al pieţei de la Bucureşti, din care aproximativ jumătate se află pe mâna străinilor, iar restul sunt acţiuni deţinute de români. În acelaşi timp românii deţineau la 30 noiembrie depozite la bănci în valoare de 44 mld. euro. Asta înseamnă că mai puţin de 2% din banii românilor intră pe bursă faţă de o pondere de circa 11% la nivelul fondurilor de pensii administrate privat din România, care sunt în fapt nişte active alocate conservator. Anul trecut fondurile mutuale monetare au atras economii de la români de un miliard de lei, în timp ce în fonduri de acţiuni nu a intrat niciun ban, ba din contră, au şi ieşit.

Concluzia care rezultă din aceste date este că românii au o alocare disproporţionată a economiilor, orientată puternic spre active fără risc, dar care sunt însă remunerate foarte slab.

Acest lucru are mai multe implicaţii.

În primul rând faptul că depozitele bancare reprezintă practic singurul instrument de economisire al românilor face ca băncile să deţină un monopol în materie de economisire şi din acest motiv să practice dobânzi (remuneraţii) mai mici la depozite în ciuda contextului de piaţă care ar trebui să împingă băncile să se lupte pentru cas