Pentru două cluburi de tradiţie ale României, Universitatea Cluj şi Gloria Bistriţa, intrarea în insolvenţă a devenit singura şansă de salvare.
Anul 2013 nu pare a fi deloc unul norocos cel puţin pentru câteva cluburi de fotbal din Liga I. Universitatea Cluj şi Gloria Bistriţa, două dintre echipele de tradiţie ale Ardealului, sunt la un pas să o urmeze pe Poli Timişoara şi să dispară de pe scena fotbalului românesc. Dacă "şepcile roşii" au cerut deja intrarea în insolvenţă, oficialii Gloriei au ales deocamdată să amâne inevitabilul. Acţionarul majoritar al Universităţii, Ioan Mărginean, şi-a pus în practică ameninţarea de la finalul anului 2012, iar cererea de intrare în insolvenţă a fost înregistrată încă de săptămâna trecută la Tribunalul Comercial Cluj. Cei de la Alexandrion Group s-au retras din cursa de cumpărare a clubului, după ce au aflat că datoriile au o valoare cel puţin dublă faţă de ce ştiau ei iniţial, astfel că, apăsat tot mai tare de problemele financiare, clubul "studenţesc" a ajuns la mâna judecătorilor.
Şedinţa de judecată a început ieri la tribunal. Spre seară judecătorul care s-a ocupat de acest caz a refuzat cererea făcută de către Ioan Mărginean, însă decizia poate fi atacată cu recurs. Ziua de ieri a fost, de altfel, destul de agitată la instanţa clujeană, mai ales după ce avocatul acţionarului minoritar Oncos SA, Elisabeta Retegan, a încercat să obţină anularea procedurii de intrare în insolvenţă. Motivul a fost faptul că Ioan Mărginean a depus de unul singur această cerere, fără să se consulte şi cu acţionarii minoritari ai clubului, în condiţiile în care "Limoniu" a lipsit de la ultimele şedinţe interne. De altfel, cei mai mulţi dintre aceşti acţionari nu sunt de acord cu pasul făcut de către Ioan Mărginean, tocmai din acest motiv. Tribunalul a respins iniţial cererea lui Retegan, dar mai apoi ea pare că a stat la