Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Carpatica face spectacol pe Bursă, din senin

Publicat in Capital, marți 8 ianuarie 2013 ·

Banca Comercială Carpatica (BCC) a ajuns azi vedetă la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), acţiunile sale atingând nivelul maxim de creştere (15%) în jurul orei 12:30, moment din care a rămas fără vânzători. Şi asta în condiţiile în care banca nu a raportat nimic investitorilor. Vezi cum explică brokerii aprecierea bruscă.

„Nu am văzut nimic oficial, nimic public. Preţul era oricum destul de mic. Chiar dacă volumele au crescut semnificativ, ele nu reprezintă o sumă prea mare – sub 500.000 lei. Au început să fie cumpărate mai mult companiile financiare care au suferit cel mai mult din cauza crizei, fiind supravândute. Aceste acţiuni au rămas cel mai mult în urmă, majoritatea acţiunilor tranzacţionându-se sub activul net contabil. Era de aşteptat ca ele să crească primele. În plus, unele companii pot deveni ţinte de preluare”, a declarat pentru Capital Adrian Simionescu, preşedintele Vienna Investment Trust.

În jurul orei 17:00, acţiunile BCC înregistrau o lichiditate de circa 480.000 lei. Acestea au rămas practic fără vânzători începând cu ora 12:30, când preţul a atins creşterea maximă permisă de bursă, de 15%.

Chiar şi la preţul crescut cu 15%, acţiunile BCC au o valoare extrem de redusă, de 0,0478 lei, adică mai puţin de 5 bani.

La acest nivel, Banca Comercială Carpatica este evaluată la 150,4 milioane lei (34 milioane euro), de peste două ori mai mică decât valoarea capitalului social. La finele trimestrul III din 2012, activul net al BCC era de 4,3 miliarde lei, iar capitalurile proprii se situau la 346 milioane lei, în creştere cu 11,5% faţă de finalul lui 2011.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 44 minute
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 2 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 3 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°