Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Pruteanu, adjunct la Ordine Publică în IGPR, a fost desemnat şef al IPJ Olt

Publicat in Mediafax, marți 8 ianuarie 2013 ·

Comisarul şef de poliţie Mihai Pruteanu, director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), a fost desemnat, marţi, să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, anunţă IGPR.

Pruteanu a fost instalat la conducerea IPJ Olt, în locul lui Ion Voicu, prin dispoziţie a inspectorului general al Poliţiei Române, Petre Tobă.

Mihai Pruteanu are 52 de ani şi era adjunct la Ordine Publică din martie 2008. El a activat în cadrul acestei direcţii din 1991, iar înainte a lucrat ca ofiţer operativ la Secţia 14 Poliţie din Bucureşti.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat anterior, tot marţi, că şeful IPJ Olt, Ion Voicu, nu vine la audieri pentru că a intrat în concediu medical, dar că acesta nu va mai lucra nicio zi în Poliţie după ce va veni prima zi la serviciu, precizând că nu credea până acum că în Poliţie există "atâta golănie".

"Nu credeam că în Poliţia Română există atâta golănie. După ce acest om (comisar şef Ion Voicu, n.r.) s-a angajat în faţa secretarului de stat că se va prezenta la audieri, aflăm astăzi că şi-a luat concediu medical încă două săptămâni", a spus ministrul Afacerilor Interne.

Radu Stroe a adăugat că a găsit o soluţie foarte simplă şi de marţi va conduce altcineva IPJ Olt.

Ministrul de Interne consideră că Ion Voicu nu a venit la audieri la Ministerul Afacerilor Interne pentru că este vinovat şi fuge de răspundere.

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, Ion Voicu, trebuia să fie audiat marţi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, în contextul anchetei disciplinare începute pe numele său în urma controlului dispus în toamna lui 2012, la instituţia condusă de acesta, de către fostul ministru de Interne Mircea Duşă.

Comisarul şef Ion Voicu era aşteptat de Comisia de D

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 27 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 53 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°