Recunosc influenţa cărții ”De ce este România altfel?”, a lui Lucian Boia, poate cel mai curajos istoric român, asupra acestui titlu, dar repetabila retorică ”De ce, la noi, nu se poate?” ar trebui să ia sfârșit, acum, în mileniul trei. Ne găsim scuze pentru corupție, pentru sărăcie, ipocrizie (numită, ah, diplomație), pentru minciună, pentru multe… dar mai ales pentru nerespectarea legilor. Dacă unii șoferi mai trec pe roșu, de ce începem cu toții să facem asta, poate nu-i poliția pe aproape, poate nu ne vede nimeni, poate scăpăm vii, poate… pentru că suntem altfel, nu murim în vreun accident după vreo nesăbuinţă! Retorica românească despre incapacitatea de a ne asuma reguli, norme și legi este obositoare, dar și extrem de păguboasă. Cea mai recentă temă este… veche de ani de zile și se referă la legea ce reglementează fumatul în spațiile publice. Nu voi relua textele de lege, vechi de 12 ani (2001) pentru interdicția fumatului în instituții publice, până la cea din 2009, referitoare la fumatul în restaurante și baruri. Legile sunt foarte bune, votate în România noastră, dar ignoranța și, mai ales, orgoliul prost, fac din ele o bătaie de joc. Peste cele două legi se suprapune acum directiva europeană împotriva fumatului în spații publice, care este interpretată jalnic! Am citit și ascultat păreri ale unor doctori, ale unor parlamentari și (chiar!) europarlamentari și m-a pufnit râsu-plânsu! Nici măcar nu știau că noi avem deja cele două legi, foarte clar detaliate și normate, se cunoaște clar și cuantumul amenzilor. Ce mai trebuie să se întâmple? Poate, vreuna dintre persoanele publice, plătite din bani publici, să se (Doamne, ferește!) îmbolnăvească și apoi să afle că era o lege care proteja împotriva îmbolnăvirilor din fumat? În Timișoara, doar la evenimentele cluburilor Rotary Timișoara și Rotary Buziaș se respectă legea, deci nu se fumează nici măcar