Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şocant! 4 genii despre care nu ştiai că au fost obsedate sexual

Publicat in Gorj Domino, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Politicienii şi vedetele nu sunt singurele persoane cu vieţi sexuale scandaloase. În fapt, orice om normal are fetişurile sale, dar cu cât eşti mai cunoscut, cu atât vei fi judecat mai aspru. Aşadar, hai să aruncăm o privire în vieţile personale şi destul de obscene, chiar şi pentru zilele noastre, ale celor mai cunoscute genii din lume:

Albert Einstein

A fost unul dintre cei mai preţuiţi fizicieni din lume şi a fost căsătorit de două ori. De ambele soţii s-a despărţit pentru că le-a înşelat cu cel puţin zece femei. Ba chiar primei soţii i-a înaintat un contract, înainte de nuntă, în care i-a scris „să nu se aştepte la intimitate fizică sau fidelitate”. A doua soţie i-a devenit verişoara sa primară, Elsa, însă el ar fi vrut să se însoare cu fiica acesteia, în vârstă de 22 de ani, dar până la urmă s-a mulţumit şi cu sora Elsei. Între timp, fiica sa vitregă a devenit mesagerul său, ducându-i scrisorile către amantele sale.

Wolfgang Amadeus Mozart

Mozart a fost un copil supradotat – a început să compună primele simfonii la vârsta de cinci ani, iar în tinereţe, când nu compunea opere care aveau să rămână în istorie, îi scria scrisori de amor verişoarei sale, în versuri… în care îşi exprima sentimentele faţă de ea, dar şi pasiunea arzătoare. Sună bine nu-i aşa? Ei bine, în misivele de dragoste îi spunea femeii cât de mult şi-ar dori „să îşi facă nevoile pe faţa ei şi să îi simtă mirosul flatulenţelor”. Pe scurt, marele compozitor a fost un mare scatofil. Ce e şi mai şocant este că Mozart îi trimitea şi mamei sale scrisori asemănătoare, iar ea, fiind amuzată de versurile sale, îi răspundea în aceeaşi manieră.

James Joyce

Că tot am deschis subiectul „scatofilie”, şi scriitorul irlandez James Joyce avea asemenea plăceri sexuale. Cât timp a locuit departe de soţia sa, cei doi comunicau prin scrisori, nişte scrisori foarte perverse, în care î

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 2 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 5 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum o ora
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 2 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum o ora
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

USR a sesizat Comisia Europeană pe motivul că noua lege a pensiilor nu respectă principiul contributivităţii

Ziua Constanta acum 18 minute
USR a sesizat Comisia Europeană, acuzând faptul că noua lege a pensiilor nu respectă principiului contributivităţii în cazul persoanelor care au lucrat în grupe de muncă. Semnatarii sesizării sunt deputaţii USR Oana Ţoiu, Radu Miruţă şi Cristian Sei

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 2 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Crima din Grădina Botanică din Craiova. 15 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o fată mortal, „din plictiseală”

Adevarul acum 59 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată vineri, 27 septembrie, de Cur

Vremea

București
acum

26°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

25°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°