Scris de Alin Gherasim - CNADNR anunţă că anul acesta va finaliza 174 de kilometri de autostradă, dintre care 40 în Arad, dar misiunea pare imposibilă.
ARAD. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat, într-un mod foarte optimist, că anul acesta, la nivel naţional, vor fi inauguraţi 174 de kilometri de autostradă. Iar dintre aceşti 174 de kilometri, aproape 40 se află pe teritoriul judeţului nostru. Mai precis, este vorba despre cele două loturi ale autostrăzii Nădlac-Arad, lucrări care se preconizează că vor fi finalizate în trimestrul doi al acestui an. Dacă, pe lotul II, previziunile s-ar putea adeveri, aici lucrările fiind în grafic, în ceea ce priveşte lotul I este foarte puţin probabil ca finalizarea să aibă loc în acest an. Această lucrare, câştigată de Romstrade, este mult în întârziere. Până în acest moment, procentul de finalizare trebuia să ajungă undeva la 70 la sută, dar abia dacă a trecut de 20 la sută.
Mai mult, CNADNR a reziliat contractul cu Romstrade, după ce banii alocaţi de stat pentru autostradă au fost delapidaţi, iar lotul I a rămas fără constructor. Compania de drumuri anunţa, în urmă cu câteva zile, că un nou contract ar putea fi semnat în luna martie a acestui an. Şi este imposibil ca, în numai trei luni de zile, noua firmă care se va ocupa de primul segment al autostrăzii Nădlac-Arad să finalizeze lucrări ce însumează aproape 80 la sută din total.Linişte pe lotul II
În ceea ce priveşte lotul II al acestei autostrăzi, lucrurile par să meargă conform planului. Încă de la debutul lucrărilor, compania austriacă Alpine Bau a fost în grafic, la fel cum se află şi acum. Austriecii par să dea o lecţie tuturor constructorilor care s-au înhămat la realizarea autostrăzilor, fiind singurii care par să respecte calendarul.Alte autostrăzi
Pe lângă Nădlac-Arad, CNADNR a mai anunţat că multe alt