Baia Comunală a Braşovului, ridicată acum mai bine de două secole, arată, acum, ca o ruină, fiind închisă publicului încă din anul 2000. Cu porţile ferecate, braşovenilor nu le-a mai rămas decât amintirea ştrandului şi a duşurilor de odinioară, unde se puteau relaxa fără a fi nevoiţi să scoată din buzunare prea mulţi bani.
În urmă cu câţiva ani, edilii aveau gânduri măreţe pentru vechea baie, dorind să o facă din nou funcţională, numai că planurile au fost îngropate odată cu revendicare terenului de către Biserica Sfântul Nicolae.
Clădirea ar putea însă, să fie folosită de către vecinii de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”. Conducerea instituţiei de învăţământ a solicitat municipalităţii, o extindere a spaţiului, ţinând cont că numărul celor care aleg să urmeze cursurile colegiului creşte de la un an la altul.
Directorul unităţii, Dorel Agache, a propus ca spaţiul în care a funcţionat Baia să fie transformat în săli de curs, biserica neavând pretenţii asupra amplasamentului, dacă acesta ar urma să fie folosit în scop educaţional şi nu în alte scopuri. În 2007, edilii intenţionau să transforme edificiul într-un complex sportiv destinat elevilor Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”. Locaţia urma să includă şi o piscină, iar suma necesară la acea vreme, pentru realizarea investiţiei, era de două milioane de euro. Edilii îşi propun să prevadă, în bugetul din acest an, bani pentru a realiza studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru acest nou proiect, iar în 2014, eventual, să înceapă reamenajarea efectivă a spaţiului.
Şi alte unităţi de învăţământ, în special grădiniţe, au solicitat municipalităţii extinderea spaţiilor, însă, autorităţile locale vor da curs solicitărilor, după ce vor avea în prealabil discuţii cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, pentru a vedea dacă aceste cereri sunt justificate.
Baia Comunală a Braşovului, r