Grupul german E.ON a inaugurat, azi, la Cluj-Napoca, Centrul de Servicii Suport Afaceri al marii companii energetice. Centrul va oferi servicii de contabilitate şi de resurse umane pentru companiile din întreaga lume ale Grupului E.ON şi va asigura peste 500 de locuri de muncă, dintre care 200 urmează să fie ocupate până la finele lui 2013.
La evenimentul de la Amena Tower au participat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, prefectul Gheorghe Vuşcan, directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, primarul Emil Boc, directori din Grupul E.ON, numeroşi reprezentanţi ai mass-media.
Directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, a spus, în discursul rostit la ceremonia de inaugurare, că faptul că grupul german a ales municipiul Cluj-Napoca pentru activitatea Centrului de Servicii “va fi un semn bun pentru investitorii străini care se gândesc să vină în România”. La rândul său, Grupul E.ON a investit în România peste 4,4 miliarde de lei, chiar şi în perioada de criză.
Edgar Ashenbrenner, director în cadrul Grupului E.ON, a explicat, în discursul său, opţiunea specială a companiei germane pentru Cluj-Napoca: „masa de talente din care se poate face selecţia pentru angajarea personalului, abilităţile lingvistice ale tinerilor clujeni, infrastructura şi costurile”. „Deja Centrul de Servicii Suport Afaceri face înregistrări în contabilitate pentru compania E.ON din Suedia”, a precizat Edgar Ashenbrenner, adăugând că noii săi colegi vor realiza şi închiderea fiscală pe contabilitate.
(Agerpres)
Grupul german E.ON a inaugurat, azi, la Cluj-Napoca, Centrul de Servicii Suport Afaceri al marii companii energetice. Centrul va oferi servicii de contabilitate şi de resurse umane pentru companiile din întreaga lume ale Grupului E.ON şi va asigura peste 500 de locuri de muncă, dintre care 200 urmează să fie ocupate până la finele