- Cultural - nr. 4 / 8 Ianuarie, 2013 POEZIA BILANTULUI PROVIZORIU SI A PRAGULUI DE TRECUT (I) Razvan Ducan, POEM SARUTAND MANA POETULUI, versuri, Editura NICO, Targu-Mures, 2012 Dupa ce, aflat in deplina maturitate poetica, autorul de fata, Razvan Ducan, a oferit cititorilor sai un exercitiu de admiratie pioasa pentru un inaintas care i-a influentat destinul poetic inca din primii zori ai creatiei sale, atat prin opera, cat si prin harul organizatoric si catalizator al unor spirite inflacarate pentru propasirea si pastrarea celor mai sfinte simboluri romanesti: limba, steagul, stema tarii, traditia si datinile poporului roman, autorul s-a hotarat sa-si stranga poemele pentru un oarecare bilant provizoriu. E necesar din cand in cand un astfel de demers, ca sa stim ce am facut si ceea ce ne-a mai ramas. De data aceasta, Razvan Ducan a ales sa scrie un volum retrospectiv, sa-si adune avutiile intre coperti de carte. Timpul ne strange pe toti din spate, obligandu-ne la reflectie asupra starii proprii. Este foarte interesanta metafora din titlu care personalizeaza poemul, in chip de copil supus si pios care saruta mana stapanului sau, Poetul. Cu toata ardoarea pioasa fata de Divinitate, poetul Razvan Ducan i se adreseaza de multe ori in rugaciune si meditatie pentru a-i dezvalui unele taine si, de asemenea, pentru a intra intr-un colocviu spiritual cu El. Lui ii incredinteaza tainele inimii, intrebarile care-l nelinistesc, preaplinul sufletesc care trebuie impartasit. De multe ori, primeste raspuns la toate aceste framantari intime, pe care le interpreteaza cum stie mai bine. Nota Bene: "Poemul saruta mana binefacatorului sau / si apoi isi ia zborul intr-un spatiu metafizic / pe care si-l construieste singur”. (Poem sarutand mana poetului). Asadar, poemul apartine mai intai spatiului ontologic si mai apoi spatiului ideatic, metafizic, cosmic. E o alonja ca de la zenit