Arena Platoş va fi, sâmbătă, 12 ianuarie, gazda unuia dintre cele mai spectaculoase concursuri de snowboard din România. Alpin-race-ul va aduce la start două dintre cele mai cunoscute nume din snowboard-ul mondial şi naţional, Martin Freinademetz şi Andy Fazekas, anunţă organizatorii.
Concursul va fi împărţit în două categorii, în funcţie de tipul plăcii, hard şi soft. Fiecare categorie va avea secţiuni pentru fete şi băieţi.
Înscrierile în concurs pot fi făcute în avans, pe adresa de mail cristina.badiu@arenaplatos.ro sau în ziua concursului, în Apres-Ski, între orele 9 şi 11.
Concurenţii vor coborî în perechi. În sesiunea de calificări, ce începe la ora 12, fiecare concurent va face câte două coborâri, timpii se vor cumula iar cel mai bun rezultat va avansa în semifinale. Finala va avea loc la ora 19, pe nocturnă.
Martin şi-a început cariera în snowboard la vârsta de 16 ani. Pe schiuri de la 2 ani, Martin a trecut la snowboard după ce a văzut câteva filme spectaculoase cu rideri americani ce tocmai lansau acest sport. Este de 12 ori campion naţional al Austriei, de două ori campion mondial, de cinci ori campion european şi deţine un titlu de Snowboarderul Alpin al anului.
Andy Fazekas a dat tonul snowboard-ului în judeţul Sibiu. A început în anul 1986, iar prima placă şi-a construit-o cu mâinile sale. Şi-a început cariera profesionistă în 1995, iar de atunci a dominat toate concursurile la care a participat. A câştigat de 12 ori campionatele naţionale de snowboard, fiind campionul en-titre după victoria din ultimul campionat desfăşurat la Azuga. În 2001 ocupa locul 22 la nivel mondial, iar în 2003 a încheiat pe locul V campionatul mondial de bordercross.
Arena Platoş va fi, sâmbătă, 12 ianuarie, gazda unuia dintre cele mai spectaculoase concursuri de snowboard din România. Alpin-race-ul va aduce