Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schwartz a pus tunurile pe autoritatile locale

Publicat in Arad Online, marți 8 ianuarie 2013 ·

Scris de Adriana Barbu - Nu a primit ajutor de la autorităţile locale şi a decis să facă public acest fapt în cadrul unei dezbateri pentru taxele locale, o dezbatere organizată de un ONG din care face parte, Consiliul Local Civic.

Este vorba de Gheorghe Schwartz, directorul Institutului Cultural Român de la Arad, care susţinea nu mai departe de ieri că este în negocieri avansate pentru a primi un sediu pentru instituţia de cultură. Luni, însă, Schwartz a precizat că nu a primit până acum nici un ajutor de la autorităţile locale, deşi instituţia, prima care vine de la Timişoara la Arad şi nu invers, trebuie inaugurată în prezenţa unor oficialităţi de marcă pe 24 ianuarie.

Ca atare, susţine cunoscutul scriitor arădean, pentru că inaugurarea oficială a filialei Institutului Cultural Român de la Arad bate la uşă a făcut apel la sponsori care îi vor oferi un sediu. Pentru moment are de ales între două sedii, iar decizia va fi luată în cel mai scurt timp.

Dar nu aceasta este problema pe care Institutul Cultural Român o are în viziunea scriitorului, ci faptul că autorităţile locale sau judeţene ar trebui să îi dea o mână de ajutor în ceea ce priveşte angajaţii centrului, pentru că doar doi dintre aceştia, directorul şi directorul adjunct, sunt plătiţi de la centru. Schwartz susţine că s-a gândit ca în schemă să existe câte un referent pentru fiecare judeţ, care să fie plătit de acel judeţ, caz în care autorităţile de aici ar trebui să-i dea o mână de ajutor doar în privinţa salariilor a trei oameni.

„Până acum nu am primit nici un sprijin nici pentru sediu, nici pentru altceva, dar vă asigur că se va face inaugurarea Institutului Cultural Român de la Arad şi dacă aduc scaune de acasă”, a conchis directorul ICR. Conform hotărârii emise în 8 octombrie, „fiecărei filiale îi vor fi alocate câte două posturi în structura deja aprobată a Institutului Cultural

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 39 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 16 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 33 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 37 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°