Componenţii echipei de handbal CSM Oradea s-au revăzut după o pauză de aproape o lună. Antrenorul Sebastian Tudor a condus ieri primul antrenament din noul an, însă are la dispoziţie un lot remaniat.
Încă de la finele anului trecut s-a renunţat la trei jucători, portarul Marius Bistrian şi Adrian Ţone, respectiv Ionuţ Mincan, dar sunt aşteptate şi alte modificări importante în lot. "Obiectivul fiind compromis pentru acest sezon, s-a decis remanierea lotului, cu scopul de a reduce cu 40 la sută bugetul echipei. Lista exactă a jucătorilor care vor părăsi clubul va fi definitivată în maxim 2 zile", a precizat antrenorul Sebastian Tudor. În condiţiile unui potenţial slăbit, principalul obiectiv al formaţiei orădene rămâne un parcurs onorabil în returul Diviziei A, Seria B, şi o clasare în plutonul fruntaş. Se aşteaptă o decizie a conducerii clubului cu privire la cantonamentul programat în perioada 11-18 ianuarie, la Stâna de Vale care ar putea fi, de asemenea, anulată, cu scopul economisirii unor fonduri băneşti. Tânărul antrenor al echipei orădene şi-a exprimat speranţa că remanierea va fi doar o măsură, iar în vară se vor putea pune bazele unei formaţii competitive, care să atace cu succes promovarea în Liga Naţională. "Asta este. Noi am încheiat sezonul trecut un bilanţ excelent, 20 de victorii, 1 egal şi doar o înfrângere, însă nu avut ghinionul de a nu reuşi promovarea. Anul acesta adversarele noastre s-au întărit substanţial şi nu am putut ţine pasul cu ele", a menţionat cu regret tehnicianul CSM-ului. Sub comanda lui Sebastian Tudor, CSM Oradea a câştigat Seria B a Diviziei A, la finalul campionatului 2011-2012, însă, din cauza regulamentului impus de Federaţia Română de Handbal, nu a promovat direct în Liga Naţională, participând la un baraj pentru accederea în elita handbalului românesc, alături de două formaţii de primă divizie şi alte trei grupări