Temperaturile scăzute înregistrate în ultima vreme au aglomerat adăpostul de noapte din municipiul Zalău. La această dată, din cele 40 de locuri de cazare, 34 sunt ocupate, rămânând astfel şase paturi libere.
Odată cu instalarea frigului, adăpostul de noapte din municipiul Zalău a fost luat cu asalt de către cei care nu au un acoperiş deasupra capului. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Zalău, din cele 40 de locuri de cazare amenajate la Centrul Social de Urgenţă situat pe strada Sfânta Vineri din Zalău, la această dată sunt ocupate 34, şase locuri fiind, deocamdată, libere. Pentru a beneficia de un loc în adăpostul de noapte, solicitanţii trebuie să aibă domiciliul în Zalău, iar în momentul în care solicită primirea în adăpost să nu se afle sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe care modifică comportamentul uman. Intrarea în adăpost se face până la ora 19,00, beneficiarii fiind găzduiţi aici până dimineaţa, la ora 7,00. Pe lângă un loc de dormit, cei care trec pragul adăpostului beneficiază şi de două mese pe zi, obiecte de igienă personală, dar şi de consiliere şi sprijin în vederea găsirii unui loc de muncă. De precizat ar fi şi faptul că Centrul Social de Urgenţă (CSU) Zalău are o capacitate de 60 locuri, fiind structurat pe mai multe nivele. Astfel, la parterul imobilului se află adapostul de noapte pentru oamenii străzii cu o capacitate de 25 de locuri, la etajul I se află serviciul de găzduire temporară pentru persoanele sau familiile aflate în situaţii de risc social, cu o capacitate de 15 locuri, iar la etajul II al centrului sunt amenajate spaţii de cazare pentru pentru tinerii ieşiţi din centrele de plasament.
Temperaturile scăzute înregistrate în ultima vreme au aglomerat adăpostul de noapte din municipiul Zalău. La această dată, din cele 40 de locuri de cazare, 34 sunt ocupate, rămânând astfel şase paturi libere.
Odată cu ins