Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adolescenta fără nume

Publicat in GAZETA de SUD, marți 8 ianuarie 2013 ·

O adolescentă de 15 ani a dat în judecată statul islandez, pentru a obţine dreptul legal de a se numi Blaer („adiere uşoară“), relatează tgcom.it. Tânăra a primit acest nume în ciuda faptului că în ţara sa este interzis prin lege ca un copil să fie botezat cu alt nume decât cele menţionate în lista aprobată de guvern. De altfel, această regulă există şi alte ţări, precum Germania sau Danemarca, obiectivul acestei reglementări fiind de a-i proteja pe copii să nu fie luaţi în râs. Mama tinerei a declarat că a aflat că numele ales pentru fiica sa este ilegal, doar după ce preotul care a botezat-o pe fetiţă a informat-o că a comis o eroare. În mod special, numele Blaer nu este permis pentru că din punct de vedere gramatical necesită un articol pentru genul masculin, chiar dacă acelaşi nume a fost folosit de laureatul Nobel islandez Halldor Laxness într-o celebră carte, pentru unul dintre personajele feminine. În Islanda, numele sunt mult mai importante decât prenumele. Acestea apar primele în cărţile de telefon, iar preşedintelui Olafur Ragnar Grimsson i se spune simplu Olafur. În consecinţă, tânăra este cunoscută acum sub numele Stulka (fată), iar din acest motiv a avut mai multe probleme birocratice. Islanda nu este singura ţară care interzice utilizarea anumitor nume, lista fiind destul de lungă. De exemplu, în Suedia, sunt interzise nume precum Superman sau Elvis, în Norvegia, copiii nu au voie să poarte numele Bridge, în Danemarca numele Anus, în Noua Zeelandă este interzis numele 4Real, în Portugalia - numele Tom, iar în Italia, autorităţile au interzis unor părinţi să îşi boteze odrasla cu numele Venerdi (Vineri). Tot în Islanda, este interzis numele Carolina, pentru că litera c nu este inclusă în alfabetul acestei ţări. Deosebit este şi un caz întâlnit în China, unde părinţii nu au voie să îşi boteze odraslele cu simbolul @.

O adolescentă de 15 ani a da

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

Ilie Bolojan este noul preşedinte al PNL

BusinessMagazin acum 13 ore
Ilie Bolojan este în mod oficial noul preşedinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte în cadrul Congresului PNL de sâmbătă. Cei 1.200 de delegaţi i-au ales şi pe ceilalţi membri ai echipei de conducere a partidului.

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°