Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activele societăţilor falimentare din Alba nu au cumpărători. Valoarea bunurilor scoase la vânzare: peste 15 milioane de euro

Publicat in Adevarul, marți 8 ianuarie 2013 ·

Lichidatorii marilor firme din Alba ajunse în faliment încearcă să vândă bunuri evaluate la peste 15 milioane de euro. Cu excepţia a câteva spaţii comerciale aflate în zone importante din Alba Iulia, restul activelor nu au putut fi vândute în cadrul licitaţiilor organizate până în prezent.

Un motiv este valoarea foarte ridicată a bunurilor scoase la licitaţie, iar un altul este reprezentat de refuzul băncilor de a credita achiziţia de imobile. “Majoritatea activelor sunt ipotecate la bănci, iar acestea nu acceptă să fie scoase la vânzare la valorile de astazi. De multe ori impun practicienilor în insolvenţă ca valorificarea activelor să pornească de la valori apropiate cu cele dinaintea crizei. De asemenea, accepta foarte greu scăderi de preţuri. S-a întâmplat să avem oferte de cumparare pe valori mai mici, iar banca a respins oferta. Acum deşi am ajuns cu licitaţiile la acele valori nu mai avem ofertant”, a spus Emil Gros, reprezentat al firmei de lichidare judiciară Expert Insolvenţa Hunedoara.

Eşecul vânzării în bloc a combinatului UPSOM Ocna Mureş, cu 14 milioane de euro, apoi 11 milioane de euro, a determinat schimbarea strategiei şi încercarea valorificării activelor prin negociere directă. Societatea este în faliment cu datorii de aproximativ 25 milioane de euro.

Procedura de negociere se va derula după 15 ianuarie şi poate determina vânzarea unor active. Fostul combinat de mobilă Montana Câmpeni (foto dreapta) este scos la vânzare cu 2 milioane de euro, fără TVA. De asemenea, pentru clădirea şi terenul fostului producător de haine din piele, Capris SA Sebeş, în faliment, lichidatorul cere aproximativ 1 milion de euro. Bunuri ale societăţii Ardeleana SA Alba Iulia, fost producător de încălţăminte, sunt evaluate la 6,5 milioane de de euro. Între acestea, cireaşa de pe tort este Hotelul Continental (foto jos) din Cluj-Napoca pentru care s-a ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou atac asupra unei nave în Marea Roşie / Patru membri ai echipajului au fost ucişi, doi fiind răniţi

News.ro acum 31 minute
Un atac cu dronă şi cu o ambarcaţiune rapidă în largul Yemenului a ucis patru marinari de pe un vrachier sub pavilion liberian, operat de Grecia, a declarat marţi un oficial la curent cu această chestiune, acesta fiind al doilea incident într-o sing

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 10 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 8 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Peste 18.000 de persoane sunt izolate din cauza unui incendiu de vegetaţie care face ravagii în Catalonia

News.ro acum 8 ore
Autorităţile spaniole au ordonat marţi ca peste 18.000 de locuitori din provincia Tarragona din nord-est să rămână în case şi câteva zeci au fost evacuaţi, în timp ce un incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control, mistuind aproape 3.000 de hectar

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°