Schimbarea tonului comunicării şi a priorităţilor nu se putea să nu fi trezit atenţia nucleului dur al susţinătorilor săi. După 8 ani de căutări şi chinuri, preşedintele Băsescu pare că în sfârşit şi-a găsit liniştea. Nu se ştie pentru cât timp.

Începându-şi cariera politică prin şocarea opiniei publice cu mesaje contondente şi surprinzătoare, a devenit cu timpul un personaj insolit, greu de aşezat în tiparele clasice ale politicii. Un fel de –păstrând proporţiile – „Hannibal ante portas” al lui Cicero.

„Porţile” i-au fost deschise larg mai ales după loviturile date guvernului CDR condus de Victor Ciorbea, probabil cel mai de dreapta Executiv al României. Din cauza gratuităţii lor, aproape nimeni n-a înţeles despre ce era vorba. Următorul pe lista neagră a fost Petre Roman, căruia, printr-o mişcare neaşteptată de vorbe şi de învăluire, reuşeşte să-i subtilizeze leadershipul PD-lui. Apoi scena politică românească a început să-şi schimbe încet-încet cutumele şi chiar regulile, prin raportare la astfel de evenimente. Se putea şi aşa.

Un preşedinte jucător

La început, după câştigarea preşedinţiei în 2004, susţinea cu tărie că „doar în linişte se fură”, că PSD „îşi doreşte linişte pentru că în linişte se fură”. Aşa că liniştea sa şi a poporenilor era scoasă definitiv din calcul. De aceea, şi-a croit singur statutul de preşedinte jucător care să-i permită acţiuni politice pe gustul său: să-şi provoace şi să-şi prindă pe picior greşit adversarii.

Stratagema a fost foarte simplă: schimba sau se făcea că schimbă (jocul la cacealma) o piesă pe tabla de şah, obligându-şi mereu competitorii să se repoziţioneze, iar jocul de-a politica şi ieşitul la televizor au început să-l atragă din ce în ce mai mult. Aşa că nu era zi să nu provoace noi schisme, noi reaşezări prin apariţii publice urmărite direct, cu promptitudine, şi de către ai