Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte poliţişti indieni au fost ucişi într-un schimb de focuri cu rebelii maoişti

Publicat in Antena 3, marți 8 ianuarie 2013 ·

Rebelii maoişti indieni au împuşcat mortal şapte poliţişti din estul provinciei Jharkhand, considerată a fi leagănul extremei drepte, au declarat surse din Ministerul de Interne de la New Delhi.

Profitând de o informaţie obţinută prin metode specifice, poliţiştii au organizat o misiune în oraşul Latehar, aflat la 100 de km faţă de capitala provinciei, Ranchi. Operaţiunea îi avea în vizor pe liderii maoişti, care se întâlneau într-o pădure din zonă.

"Trupele noastre s-au grăbit să ajungă la locul întâlnirii şi au fost surprinşi de focurile rebelilor. Poliţiştii au răspuns atacului, dar din păcate şapte ofiţeri au fost ucişi, iar 13 au fost răniţi în schimbul de focuri cu cei peste 100 de rebeli", a declarat pentru AFP G.S. Rath, reprezentantul forţelor de ordine locale.

Maoiştii indieni susţin că luptă pentru drepturile fermierilor săraci şi a celor care muncesc pământul. Ei s-au răspândit în 20 din cele 28 de provincii ale statului indian.

Guvernul indian menţine o atitudine tranşantă faţă de rebelii maoişti, aceştia fiind consideraţi principala ameninţare internă, la adresa siguranţei naţionale.

De la sfârşitul anilor 1960, mii de activişti au fost ucişi în confruntările de insurgenţă din India.

Rebelii maoişti indieni au împuşcat mortal şapte poliţişti din estul provinciei Jharkhand, considerată a fi leagănul extremei drepte, au declarat surse din Ministerul de Interne de la New Delhi.

Profitând de o informaţie obţinută prin metode specifice, poliţiştii au organizat o misiune în oraşul Latehar, aflat la 100 de km faţă de capitala provinciei, Ranchi. Operaţiunea îi avea în vizor pe liderii maoişti, care se întâlneau într-o pădure din zonă.

"Trupele noastre s-au grăbit să ajungă la locul întâlnirii şi au fost surprinşi de focurile rebelilor. Poliţiştii au răspuns atacului, dar din păcate şapte of

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Donald Trump a anunțat că un schimb major de prizonieri între Rusia și Ucraina tocmai a fost FINALIZAT

Gandul acum 38 minute
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că un schimb major de prizonieri tocmai a fost finalizat între Rusia și Ucraina. „Un schimb major de prizonieri tocmai a fost finalizat între Rusia și Ucraina. Va intra în vigoare în curând. Felic

Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Medicover Investment a companiilor din România ale Synlab International

Ziua Constanta acum 23 minute
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Medicover Investment BV intenționează să preia companiile, din România, care apartin Synlab International GmbH, și anume: Synlab West SRL, Laboratoarele Synlab SRL, Zostalab SRL, Medsense Servic

Nicuşor Dan: Cred că nu se pune problema eliminării cotei de 9% pentru alimentele de bază. Încerc să nu se ia în calcul nici măcar mărirea TVA de la 19 la 21%

HotNews acum 2 ore
Președintele ales Nicușor Dan a declarat vineri că luni după-amiază sau marți va începe consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului guvern, iar acestea vor dura 3-4 săptămâni. Despre discuțiile avute cu ministrul Finanțelor, el a s

Aproape 300 de mineri sunt blocaţi într-o mină de aur din Africa de Sud, la peste 3 km adâncime

HotNews acum 27 minute
Minerii au rămas blocați joi, în jurul orei locale 22:00 (23:00 ora României), într-unul dintre puţurile minei de aur Kloof, de lângă Johannesburg, a transmis Sindicatul Naţional al Minierilor (NUM). Potrivit companiei care se ocupa de mină, este vo

Bernadette Szocs și Sofia Polcanova s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bernadette Szocs (30 de ani) și Sofia Polcanova (30 de ani) s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă, în timp ce Adina Diaconu (25 de ani) și Maria Xiao (31 de ani) au fost eliminate. pe care și le-au adjudecat cu 11-7

Trupele germane îşi încep prima misiune permanentă în străinătate după al Doilea Război Mondial. Cancelarul Friedrich Merz spune că „nu are nicio indicaţie că SUA şi-ar retrage trupele din Europa”

News.ro acum 3 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a vizitat joi Lituania pentru a marca prima desfăşurare permanentă a trupelor germane în străinătate de după al Doilea Război Mondial, îndemnând aliaţii să-şi intensifice eforturile pentru a consolida apărarea europe

Doliu la FCSB. A încetat din viaţă Radu Paligora

Gandul acum o ora
FCSB, CFR Cluj şi Farul Constanţa au transmis condoleanțe, după ce fostul medic al celor trei echipe, Radu Paligora, a încetat din viaţă la vârsta de 50 de ani. Radu Paligora a fost medicul FCSB zece ani, în perioada 2004 – 2014. Acesta avea problem

Un poliţist de 21 de ani a murit într-un accident produs în judeţul Prahova

Adevarul acum 21 minute
Un poliţist în vârstă de 21 de ani a murit într-un accident rutier produs joi noaptea pe raza judeţului Prahova.

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/28°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°