Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LA MOARTEA UNUI ACTOR. Fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu, o invenție penibilă. EVZ a avut dreptate!

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 ianuarie 2013 ·

Cererea de stopare a incinerării regizorului şi testul de paternitate s-au dovedit a fi două falsuri ordinare. Moştenitorul din Germania nu există şi toate indiciile conduc spre o făcătură de presă.

Presupusul fiu nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu a folosit date false când a cerut judecătorilor să oprească incinerarea regizorului şi să dispună efectuarea unui test de paternitate. Vasile Rotaru este un fost jurnalist sportiv, numele lui şi codul său numeric personal fiind folosite în fals de persoane necunoscute. El nu a depus, deocamdată, plângere penală. Autorii celor două cereri riscă între trei luni şi trei ani închisoare.

Încă de la început, aşa cum a scris EVZ, cele două cereri au fost suspecte de fals având în vedere că aşa zisul fiu ilegitim nu a pomenit numele mamei sale, femeia care ar fi avut o relaţie extraconjugală cu Sergiu Nicolaescu. Postul România TV (RTV) anunţa vineri seară ,sub titlul „Exclusiv”, că există un fiu nelegitim al fostului regizor care revendică o serie de drepturi, dar nu i-a fost publicat numele, deşi era trecut în dosar. Un bărbat, pe nume Vasile Rotaru, spune că Sergiu Nicolaescu e tatăl său. El s-a născut pe 1 aprilie 1980.DATELE SUNT FALSE

Dezinformare crasă

Sora regizorului, Iolanda Nicolaescu, a negat existenţa unor astfel de cereri, la fel sursele judiciare consultate de „Evenimentul zilei”. Cererile au ajuns la instanţă vineri seară, dosarele fiind înregistrate ieri dimineaţă. În documente se precizează că locuinţa lui Rotaru ar fi în Dusseldorf, Germania, adresă la care figurează un hotel.

Faţă de toate aceste aspecte, procurorii sau poliţiştii ar trebui să se autosesizeze pentru verificări privind falsul privind identitatea. „Probabil sunt mai multe interese în acest caz. Putem bănui pe oricine, de la cei care nu şi-au recuperat anumite datorii de la Nicolaescu până la interese media. Îmi este greu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Theodor Stolojan: Dacă ar ajunge preşedinte, Călin Georgescu s-ar manifesta ca Viktor Orban şi ar bloca decizii ale UE. Fostul premier se consideră vinovat pentru că, deşi a avut „acces la anumite informaţii”, nu le-a comunicat conducerii PNL

News.ro acum 11 ore
Fostul premier şi fost preşedinte PNL Theodor Stolojan spune că, în cazul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedintele României, acesta ar reprezenta ţara în mai multe structuri europene şi s-ar manifesta ca un „al doilea Viktor Orban” în blocarea

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 6 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-0°
mie.

-0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°