Presa străină a ținut locul „câinelui de pază“ românesc, ținut în lanț de situația economică precară a mass-media și de scăderea influenței presei scrise, sau, alt caz, asmuțit asupra inamicului în arena politică ca instrument la vedere al confruntărilor politice.
Anul 2012 a bătut recordul ca număr de articole ale presei străine despre România. S-au întrecut în a semnala, analiza și comenta evenimente de la noi cele mai importante voci mediatice ale lumii, de la agenții și portaluri de știri de autoritate ca Reuters, AFP, France Presse sau Bloomberg, la cele ale vecinilor ca MTI sau Novinite și până la îndepărtatele agenții chineze sau australiene, cărora li se adaugă publicațiile și canalele radio și TV cele mai influente din lume: The Guardian, New York Times, Deutsche Welle, Le Monde, The Economist, El País, Frankfurter Allgemeine Zeitung, BBC, EuroNews, CNN, The Nature, Der Spiegel, Le Figaro, Washington Post, Irish Times și încă altele. O prezență aparte a fost Vocea Rusiei, neauzită până în 2012, dar lansată în ipoteze și intrigi politice dintre cele mai incitante. Complexul de inferioritate, de țară neînsemnată, nebăgată în seamă, invocat de istoricul Lucian Boia în cărțile sale, ar părea deplin răscumpărat dacă atenția internațională n-ar fi fost stimulată de evenimente negative care confirmă „excepționalismul“ românesc. România a dat de ronțăit jurnaliștilor străini subiecte imposibil de evitat, ca plagiatul lui Victor Ponta, rămas deocamdată fără consecințe, referendumul pentru suspendarea președintelui cu celebrele cifre de 200% prezență la vot, recensământul care sfidează matematica, Blitzkrieg-ul estival împotriva instituțiilor democratice (Avocatul Poporului, Curtea Constituțională, INS, Monitorul Oficial, ICR etc.), alegerile parlamentare ș.a.
Pe de altă parte, presa străină a ținut locul „câinelui de
