Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Energia pentru agenţii economici, mai scumpă cu circa 10%

Publicat in Bursa, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Companiile (consumatori eligibili, cu dreptul de a-şi schimba oricând furnizorul de energie) se confruntă cu o scumpire a energiei în acest an, estimată la circa 10%. Vestea bună este că preţul energiei tranzacţionate pe OPCOM cunoaşte acum un trend descendent, iar consumatorii care nu şi-au asigurat tot necesarul de energie mai au şanse să încheie contracte la preţuri mai bune. Hidroelectrica a ridicat forţa majoră impusă de seceta hidrologică în decembrie, iar debitul Dunării şi al principalelor râuri a crescut.

În baza datelor publicate de OPCOM, pe pieţele centralizate PCCB şi PCCB-NC a fost tranzacţionată, pentru acest an, o cantitate totală de circa 10,7 milioane MWh, echivalentă a unei cincimi din consumul naţional anual. Preţul mediu rezultat în urma tranzacţiilor este de 231,31 lei/MWh, mai mare cu circa 6% faţă de media anului 2012 (217,82 lei/MWh).

Potrivit furnizorilor, creşterea de preţ a avut loc pe fondul secetei hidrologice, când cererea a depăşit oferta. Astfel, mulţi furnizori au preferat să-şi asigure din 2012 energia pentru 2013, de teamă că seceta va continua.

Energia tranzacţionată pe aceste pieţe administrate de OPCOM ajunge la companii la un preţ cu mult mai mare întrucât la tariful sus-menţionat se adaugă taxele cu transportul, distribuţia, costurile certificatelor verzi, a bonusului pentru cogenerare, costurile cu echilibrarea şi costurile cu certificatele de emisii.

Mai mult decât atât, nu numai energia ca marfă a suferit majorări de preţ. ANRE (reglementatorul pieţei de energie) a acordat, pentru acest an, creşteri de tarife pentru transportul şi pentru distribuţia de energie. Şi costurile cu certificatele verzi s-au majorat din cauza creşterii producţiei de "energie verde", nemaivorbind de costurile cu certificatele de emisii (aferente producţiei de energie), care sunt pe un trend ascendent, nemaifiind, din acest a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 54 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 20 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum 47 minute
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 3 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Acord privind angajamentele de securitate ale UE față de Ucraina. Zelenski merge la summitul european de la Bruxelles

Ziare.com acum o ora
La summitul european de la Bruxelles de joi, 27 iunie, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, se va semna un acord privind „angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene faţă de Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, potriv

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°