În confruntarea dintre Moscova şi Pekin strategiile lui Ceauşescu ţin de echilibristica păsării pe sârmă. De dragul prieteniei cu China, a stricat unitatea conferinţei comuniste internaţionale din iunie 1969.

Ca o ironie a sorţii, în ultima sa întâţlnire cu Gorbaciov, Ceauşescu a propus întâlnirea partidelor comuniste şi muncitoreşti ca să discute viitorul socialismului. „A fost cândva” o atitudine prielnică şi spirit favorabil pentru aceste întâlniri, i-a reamintit Gorbaciov bravura din 1969. Acum e prea târziu, tocmai „pentru că tovarăşul Ceauşescu şi Berlinguer au fost împotrivă cândva”, l-a refuzat liderul sovietic, la 4 decembrie 1989.

Părtinitori cu China

În conflictul chino-sovietic, viitorul strategiei româneşti de-a împăca şi capra şi varza se prefigura sumbru. Din primăvara lui 1969, disensiunile dintre cele două super-puteri comuniste degeneraseră în conflicte armate la graniţă.

Cum liderii chinezi dezavuaseră public intervenţia „fascistă” în Cehoslovacia, condamnarea Chinei pentru atacul asupra grănicerilor sovietici devenise obligaţie de onoare a „celor cinci”. În evaluările partenerilor din Tratat, Ceauşescu e o mană cerească pentru chinezi. „În planurile Chinei, România joacă un rol foarte important, semnalează centralei din Varşovia diplomaţii polonezi acreditaţi la Beijing (Adam Burakowski, Dictatura lui Nicolae Ceauşescu, 1965-1989, Geniul Carpaţilor, Polirom, Iaşi, 2011). Având în vedere aşezarea ei geografică, apartenenţa la grupul ţărilor socialiste şi relaţiile dezvoltate cu alte ţări, inclusiv cu cele capitaliste, chinezii acţionează intens în direcţia întăririi în această ţară a tendinţelor antisovietice şi antiseparatiste şi a atragerii ei spre propria direcţie politică”.

Zăbala lui Brejnev

În reuniunile aliaţilor, lui Ceauşescu îi venea tot mai greu să argumenteze, potrivnicia la critica altui partid comu