Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat marţi că şeful IPJ Olt, Ion Voicu, nu vine la audieri pentru că a intrat în concediu medical, dar că acesta nu va mai lucra nicio zi în Poliţie după ce va veni prima zi la serviciu, precizând că nu credea până acum că în Poliţie există "atâta golănie".
"Nu credeam că în Poliţia Română există atâta golănie. După ce acest om (comisar şef Ion Voicu, n.r.) s-a angajat în faţa secretarului de stat că se va prezenta la audieri, aflăm astăzi că şi-a luat concediu medical încă două săptămâni", a spus ministrul Afacerilor Interne.
Radu Stroe a adăugat că a găsit o soluţie foarte simplă şi de marţi va conduce altcineva IPJ Olt.
Ministrul de Interne consideră că Ion Voicu nu a venit la audieri la Ministerul Afacerilor Interne pentru că este vinovat şi fuge de răspundere.
Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, Ion Voicu, trebuia să fie audiat marţi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, în contextul anchetei disciplinare începute pe numele său în urma controlului dispus în toamna lui 2012, la instituţia condusă de acesta, de către fostul ministru de Interne Mircea Duşa.
Comisarul şef Ion Voicu era aşteptat de Comisia de Disciplină a Ministerului de Interne, însă a anunţat că nu se va prezenta, deoarece a intrat în concediu medical şi s-a internat în spital.
Comisarul şef Ion Voicu, inspector şef al IPJ Olt, a fost internat în ultimele trei zile la secţia de cardiologie a Spitalului din Slatina, iar de marţi a intrat în concediu medical timp de două săptămâni.
Potrivit unor surse din MAI, motivele pentru care Ion Voicu a ajuns la spital ar fi "bătăi neregulate ale inimii".
Unul dintre adjuncţii şefului IPJ Olt, comisarul şef Valerian Iliescu, care trebuia să se prezinte la Poliţia Română, a anunţat, la rândul său, că nu poate veni deoarece este în concediu medical.