Băncile din zona euro se vor confrunta şi în acest an cu o creştere a creditelor cu restanţe şi cu presiuni continue din partea organismelor de reglementare, pe fondul unei deteriorări peste aşteptări a calităţii creditelor, finanţările neperformante urmând să ajungă la 7,6% în 2013, informează Mediafax.
"Deşi previziunile economice pentru Zona Euro în 2013 arată un progres lent si dureros către stabilitate, băncile şi asigurătorii din Zona Euro se vor confrunta cu încă un an dificil. Diviziunea între nord şi sud se va accentua în acest an. În timp ce previziunile privind creditele pe pieţele din nord anticipează o uşoară creştere, estimările pentru pieţele din sud sunt sumbre, se arată în raportul Ernst & Young Eurozone Financial Services Forecast 2013 (EEFSF), citat într-un comunicat.
Potrivit estimărilor, creditele neperformante au ajuns la 6,8% în 2012 şi urmează să crească la 7,6% în acest an, cu un punct procentual peste previziunile anterioare.
Media raportului între creditele şi depozitele pentru companii va scădea de la 124% în 2006, înainte de criză, până la 111% la sfârşitul anului trecut şi urmează să ajungă la 104% în 2016, astfel portofoliile de credite rămânând sub presiune.
Totodată, împrumuturile pentru consumatori vor înregistra din nou o uşoară scădere în zona euro, de 1,2%, după contracţii semnificative în 2011 şi 2012, iar indicele preţurilor de consum ar urma să crească cu 1,9%.
Potrivit previziunilor, creditele de consum vor începe să înregistreze un avans în 2014, cu 1,5%, pe fondul revenirii economiei la o creştere lentă.
"Se estimează că rata şomajului să ajungă la 20 de milioane la sfârşitul acestui an, iar poliţele de asigurări de viaţă vor avea de suferit ca urmare a scăderii contribuţiilor la fondul de pensii. Piaţa asigurărilor non-viaţă continuă să resimtă impactul generat de scăderea poliţelor