Lucian Boia va deranja şi supăra din nou fibra naţionalistă a societăţii româneşti, căci pune punctul pe i (i de la insuficient, indefinit, interminabil, instabil, insalubru – toate atribute valabile ale României veşnice).
Eseul De ce este România altfel? al lui Lucian Boia e o ultimă încercare, plină de savoare, de inventariere a eşecurilor şi defectelor poporului român în mersul său lin prin istorie, o încercare de explicare a faptului că noi suntem atât de diferiţi şi a-normali faţă de norma europeană care contează şi la care, oricum, noi ne-am raportat neîncetat din 1800 încoace. Căci românii rareori s-au comparat cu Uzbekistan sau Burkina Faso, faţă de care probabil că ar sta chiar bine la mai toţi indicatorii, ci doar cu Occidentul înfloritor. „Maniera în care românii se joacă cu regulile, prefăcându-se că le respectă, pentru a le ocoli mai bine, este de natură să-i exaspereze pe occidentali, care şi-au clădit civilizaţia tocmai pe fundamentul asumării şi respectării unui sistem de norme şi de reguli.“ În devălmăşia noastră politico-economică se face apel la reguli doar atunci când favorizează o tabără sau alta. În fond, românii dau dovadă de ipocrizie, căci, să fim serioşi, nimeni nu i-a obligat după 1800 să se raporteze constant şi obsesiv la Occident. Au ales în mod liber, însă nu au dus până la capăt raţionamentul, s-au oprit, tipic românesc, pe la jumătatea drumului, adoptând forme, proceduri, acquis, dar stând mai uşor cu îndeplinirea lor.
Istoricul poate să-şi depăşească condiţia de simplu analist al trecutului şi are această datorie: să ofere diagnostice. Ce decizii bune au fost luate în trecut (de exemplu, aducerea lui Carol I), dar şi care hotărâri nu au fost inspirate (cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord fără a trage un foc etc.). Ştim bine că Lucian Boia nu preferă comoda postură de istoric neutru ş
