Cu un guvern USL validat prin alegeri naționale, viitorul României pare mai degrabă sumbru.
La 23 de ani de la revoluția sângeroasă care a eliberat-o de opresiunea dictaturii lui Ceaușescu, România părea să fi devenit o democrație consolidată, fiind membră a NATO și a UE. A venit însă vara lui 2012, când această țară sud-est europeană, în legătură cu care existau deja îngrijorări din partea Europei Occidentale din cauza informațiilor privind ilegalitățile în cadrul structurilor de stat și corupția politică, a optat pentru o identitate politică neo-autoritară, precum un al doilea Belarus sau a doua Venezuelă. Oficiali ai Uniunii Europene și ai Statelor Unite ale Americii au reacționat însă și au avertizat cu hotărâre Guvernul României să-și respectele angajamentele.
Vara dezbinării din această țară a început de fapt în ianuarie, când revolte de stradă au contestat conducerea de atunci. Parțial spontane, parțial organizate de opoziția de stânga, populistă, care se opunea acordurilor cu FMI, inclusiv echivalentul românesc al mișcării Occupy Wall Street, aceste demonstrații din iarnă nu au reușit să genereze o mișcare socială reală, cu un program coerent și cu o strategie credibilă, dar ele au fost avanpremiera pentru gravele tensiuni politice care au explodat peste câteva luni.
Președintele Traian Băsescu, fost căpitan de vas, ales de două ori pentru un mandat de cinci ani în 2004 și 2009, a fost perceput de cele mai multe ori drept principalul vinovat pentru măsurile de austeritate negociate cu FMI și adoptate în mai 2010. În consecință, popularitatea lui a suferit un declin constant în rândul electoratului. Un guvern reformist condus de fostul ministru de Externe și director al SIE, istoricul educat la Oxford Mihai Răzvan Ungureanu, a căzut în urma unei moțiuni de cenzură în aprilie, fiind înlocuit, în mai, de un guvern baza
