Postul de Poliţie Slatina a fost sesizat, duminică, despre faptul că, în faţa discotecii din centrul comunei Slatina, a avut loc o agresiune.
În urma verificărilor, aflăm, s-a stabilit că Liviu N., de 28 de ani, din localitate, în jurul orei 17.30, se afla în incinta unei discoteci, iar, în urma unei altercaţii avute cu Petru G., de 19 ani, din aceeaşi localitate, a ieşit afară, unde Petru i-ar fi aplicat cu un cuţit, pe care îl avea asupra sa, 3 lovituri.
Liviu a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, însă a refuzat internarea.
S-a prezentat, ulterior, la Postul de poliţie Slatina, unde a fost audiat şi a depus plângere penală împotriva lui Petru.
A fost identificat şi audiat făptuitorul, spune poliţia judeţului, acesta recunoscând fapta comisă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „lovire şi alte violenţe” şi „portul ilegal al cuţitului”.