- Social - nr. 4 / 8 Ianuarie, 2013 Vazand-o pe vaduva lui in alb, m-a izbit asemanarea acesteia cu "pescarusul alb” din "Intalnirea” – unul din cele patru filme in care maestrul a facut din Ioana Pavelescu o vedeta in tineretea ei. Revazand filmul cu la fel de regretatul in aceeasi masura... nemuritor, Ovidiu Iuliu Moldovan, in care mor toti trei protagonistii intr-un mod cu totul neasteptat la final, pe rand, mi-am dat seama ca, de fapt, lui Sergiu Nicolaescu ii placea sa moara in aproape toate filmele, s-a lasat... ucis in majoritatea filmelor sale, "a murit de atatea ori”, cum spunea cineva, si totusi isi dorea atat de mult sa retraiasca, asa cum dupa un film in care murea - "Un comisar acuza”, "Ultimul cartus”, "Cu mainile curate”, care semanau atat de mult incat nu le puteam deosebi, facea altul, "Revansa” in care invia si o lua de la capat, "Poker” (Supravietuitorul) fiind cel mai nereusit film si care era neverosimil sub toate formele, in care deja parea blazat, iar actritele nu mai erau la fel de frumoase ca Ioana Pavelescu si Reka Nagy. Un film exceptional a fost "Francois Villon” unde a transformat o vedeta muzicala din Franta intr-un mare actor. In "Orient Express” afirma ca l-a distribuit pe Dan Bittman fiindca i se pare ca ii seamana in tinerete, dar de fapt regizorul s-a jucat pe sine insusi, distribuind-o pe Imola Kezdi in rolul femeii cu mult mai tinere decat el, de care se indragosteste pana la moarte. A fost un film mai mult metafizic, diferit de celelalte in care abuzeaza de mitraliere si razboaie, morti nedrepte, ca si "Osanda”, alt film in care Ioana Pavelescu joaca alaturi de alt mare actor (ne)muritor, Amza Pellea. Ceea ce m-a frapat in filmele aceluiasi, a fost feminitatea actritelor, indiferent ca era vorba de Anda Onesa (in "Noi, cei din linia intai”) care era actrita neprofesionista, o absolventa de Filosofie al carei chip l-a retinut pur