În urma atentatului din Newtown, autoritățile au anunțat măsuri fără precedent în privința regimului de posesie a armelor. Și totuși, niciuna destul de drastică încât să aibă efecte reale.
Pe 14 decembrie, psihopații din China și SUA și-au dat frâu liber ororilor alimentate pe ascuns, iar victime le-au căzut cei fără de apărare. În provincia chineză Henan, Min Yongjun a dat buzna într-o clasă de școală și a mutilat 23 de copii, tăindu-le urechile și degetele. Micuții din orașul Newtown, din Connecticut, au avut chiar mai mult de suferit. La finalul unui masacru de zece minute, muriseră 20 de copii, șase profesori și atacatorul însuși. Criminalul era înarmat cu o pușcă semiautomată cu cartuș mare și cu două pistoale semiautomate. Fiecare țară își are nebunii ei, dar măcar Min nu avea la el decât un cuțit, așa că niciuna din victimele sale nu și-a pierdut viața.
Dacă America își va înfrunta vreodată obsesia pentru arme, acum este momentul. Rata omuciderilor din America este de patru ori mai mare decât cea a Marii Britanii și de șase ori mai mare decât a Germaniei. Doar un idiot sau un bigot antiamerican dispus să proclame că americanii sunt de patru ori mai violenți decât englezii ar putea pretinde că nu există nicio legătură între aceste date și faptul că în SUA există 300 de milioane de arme, cam una de persoană.
Barack Obama pare să fi speculat bine momentul, readucând în discuție înăsprirea regimului armelor. Promisiuni de ameliorare a acestui sistem au mai existat - chiar și din partea actualului președinte, în timpul campaniei electorale din 2008. Au fost, din păcate, mincinoase: în timpul primului mandat al lui Barack Obama, nici măcar vreo propunere legislativă pe această temă nu a ajuns în Congres, chiar dacă democrații dețineau o majoritate clară în această cameră.
De data aceasta, lucrurile ar putea sta altfel. Genoc