Întrebat care ar fi cele zece lucruri sine qua non pe care le-ar lua pe o insulă pustie, în caz de naufragiu, se pare că Traian Băsescu ar fi răspuns: Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Levantul (primele două pagini), doi procurori-șefi, un șef de servicii se crete, un hard-disk de 2 TB cu interceptări telefonice și ambientale și Constituția.

Pe primii trei i-ar fi luat ca să se joace cu sentimentele lor. Să-i curteze, să-i încânte, să-i cucerească, să-i amăgească prezentându-se, credibil, drept salvatorul și modernizatorul României, să-i dezamăgească, să-i dezguste, să-i bălăcărească, să-i aibă ca monedă de schimb pentru doi ospătari și un tinichigiu, să-i recucerească, să-i convingă din nou, să-i plimbe cu avionul, să le dea senzația că-i ascultă, să le ia mințile cu ochiul lui hipnotizator ca al șarpelui Kaa, să-i dea dracului în particular și să-i trimită după bere în public, să le capteze benevolența și să-i arunce, mai apoi, în gura șacalilor de presă și a postacilor de partid. Cele două pagini din Levantul i-ar fi fost necesare dacă sejurul ar fi durat mai mulți ani și ar fi avut nevoie de ceva de citit, atunci când s-ar fi plictisit să crape jucându-se cu intelectualii agățați de stâlpul hornului. Procurorii, e deja de notorietate, i-ar fi folosit pentru a ține în frâu mulțimea de trei fideli, oameni aparent liberi și predispuși la nesupunere dacă nu simt, din când în când, adierea suavă provocată de vânturarea unui dosar, real sau închipuit cu pricepere de către independenții justiției. Șeful de serviciu secret nu i-ar fi absolutamente necesar, dar dă bine să ai cel puțin unul în insectar, ca să creadă lumea că ești singurul abilitat să dezbată – tot singur – probleme care țin de siguranța națională. În fine, interceptările telefonice l-ar fi menținut în formă și bine dispus în momentele în care jucăriile anterioare și-ar fi pierd