„Noţiunea de restructurare înţelegându-se prin aceasta disponibilizări de personal, a apărut pentru prima dată în Gorj, în minerit în anul 1997, iar de atunci, directorii generali şi cei de resurse umane, au respectat ordinele de sus, făcându-şi un titlu de glorie din această inumană măsură. Suntem un judeţ cu tradiţie în disponibilizări. Sunt de apreciat însă sindicatele care au găsit soluţii de absorbţie a acestor « victime » amortizându-li-se disperarea prin înfiinţarea diferitelor societăţi prestatoare de servicii tot pentru minerit, deşi guvernanţii de atunci au promis alternative pentru cei disponibilizaţi. Am cunoscut mineritul din occident încă din anul 1973, experienţa care mi-a conturat o doctrină proprie privind obligaţiile şi îndatoririle conducătorilor faţă de cea mai valoroasă şi inepuizabilă resursă a unei societăţi –resursa umană (grija faţă de om, competenţa, calitate, exigenţă, spirit inventiv, cointeresare materială, corectitudine, dreptate), doctrină pe care am aplicat-o în activitatea mea în măsura competenţelor oferite de funcţiile ocupate. Aşadar, după 15 ani, constat, cu amărăciune că se menţine sabia disponibilizărilor tot deasupra capetelor minerilor şi prestatorilor acestora. Îmi pare rău s-o spun, dar de fiecare dată disponibilizările au fost făcute nu de cei care au lucrat cu oamenii ci de cei care au întors hârtiile, în care resursa umană este reprezentată de nişte cifre abstracte. Din punctul meu de vedere, în minerit numărul de personal este prea mare pentru ce se face şi prea mic pentru ceea ce ar trebui să se facă pentru o activitate competitivă. Risipa resurselor financiare nu este în resursa umană, ea trebuie căutată în altă parte, în urma unor analize detaliate. Acum însă e prea târziu, actuala conducere a CEO se află în faţa unui fapt împlinit, diponibilizările fiind inevitabile, situaţie însuşită şi de sindicate. Majoritate