Miercuri, 9 ianuarie, se va relua activitatea la SCM Petrotub Roman, fără a fi implicați, deocamdată, și fotbaliștii, aceștia fiind convocați pentru luni, 14 ianuarie, la reunirea lotului.
În primă fază, se vor întruni conducerile administrativă și tehnică. “Miercuri vom avea o primă discuție din acest an cu antrenorii Gheorghe Poenaru, Iosif Susanu și Gabriel Țapu, în privința a ceea ce ne propunem. După reunirea lotului vom vedea și ce modificări vor fi făcute. Ne-am propus să continuăm colaborarea cu Ceahlăul Piatra Neamț și cu Liceul cu Program Sportiv Roman, iar de la fiecare să împrumutăm sau să aducem câte doi sau trei jucători. În maximum o săptămână vom creiona și programul, cu meciuri amicale și cu celelalte. Oricum, cantonamentul va fi la Roman“, a declarat Maricel Benchea (foto), președintele SCM Petrotub Roman.