O manifestare deosebită s-a derulat la finele anului trecut la Lipova. Astfel, în a doua decadă a lui decembrie 2012 a avut loc jubileul aniversar intitulat: „275 de ani de învățământ românesc și 125 de ani de învățământ economic la Lipova”.
Jubileul a fost inițiat și organizat de Liceul „Sever Bocu”, având ca parteneri Liceul „Atanasie Marienescu” și Primăria Orașului Lipova.
Au participat profesori ai celor doua licee, profesori pensionari, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Arad –inspector școlar Tocaciu Mariana, inspector școlar Toderici Ovidiu, respectiv inspector școlar general adjunct Spînu Mihai – elevi și foști elevi ai Liceului „Sever Bocu”.
Foștii directori ai Liceului „Sever Bocu” au prezentat fragmente din istoria școlii și a învățământului românesc iar foștii elevi impresii din perioada celor mai frumoși ani – anii de liceu.
Din partea I.S.J. Arad a luat cuvântul inspector școlar general adjunct Mihai Spînu, primăria fiind reprezentată de Paul Dobrescu – city manager.
Eleva Dobra Diana din clasa a XII-a A a susținut un discurs din partea elevilor profilului economic în care a evidențiat munca depusă de profesori și elevi pentru dobândirea competențelor necesare specializării, atât în cadrul orelor de curs precum și în cadrul firmelor de exercițiu, firme virtuale în care elevii simulează activitatea din firme reale.
Mai apoi grupurile corale de la cele două licee au susținut un concert de colinde sub îndrumarea profesoarelor Mihaela Lupșa și Ioana Cărăbaș, spre încântarea celor prezenți. Totodată, s-au înmânat diplome aniversare profesorilor pensionari iar evenimentul a fost celebrat cu o masa festivă sponsorizată de foștii elevi ai Liceului „Sever Bocu” în semn de prețuire și în cinstea celor care i-au ajutat să-și croiască drumul în viață.
O manifestare deosebită s-a derulat la finele a