În şedinţa de astăzi a Guvernului a fost adoptată ordonanţa privind taxele locale care, potrivit explicaţiilor date de premierul Victor Ponta, permite autorităţilor locale fie să păstreze aceste biruri la nivelul anului trecut, fie să le majoreze cu rata inflaţiei – 16%.
După cm se ştie o parte dintre edilii şefi din ţară, printre care şi primarul Constanţei, au anunţat că nu vor mări taxele şi impozitele locale. Normativul adoptat azi de Executiv le permite asta, numai că primul-ministru a şi venit cu un avertisment la adresa acestora. În cadrul şedinţei de guvern, el a subliniat că primăriile care nu majorează taxele locale cu 16,05% (rata inflaţiei pe ultimii trei ani) nu vor mai primi bani de la Centru. Mai mult, în opinia lui Ponta
,,indexarea doar cu rata inflaţiei e un lucru normal care s-a înfăptuit întotdeauna”. ,,Cei 16% pe care unii primari vor să-i încaseze merg în bugetul primăriei. Dacă nu se măresc taxele, nici nu mai vin cei 16% de la bugetul de stat. (…) E într-adevăr autonomie locală”, a afirmat şeful Executivului, citat de agenţiile de presă.
Măsura-i pentru toţi
Acestea fiind spuse, autorităţile locale care au decis să nu indexeze taxele locale cu rata inflaţiei, după cum prevede legea, vor trebui să găsească alte surse de venituri la bugetul local pentru a acoperi deficitul respectiv. De altfel, premierul Victor Ponta a şi menţionat că ,,subvenţia” de la bugetul de stat nu va fi acordată niciunei primării indiferent de culoarea politică a edilului şef. ,,Dacă le ajung banii din 2012 e foarte bine şi probabil sunt câteva comunităţi mai bogate. (…) Decizia aparţine primarului şi Consiliului Local”, a conchis primul ministru Victor Ponta.
În şedinţa de astăzi a Guvernului a fost adoptată ordonanţa privind taxele locale care, potrivit explicaţiilor date de premierul Victor Ponta, permite autorităţilor locale fie s