La cererea premierului Victor Ponta, Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri, turism și mediu de afaceri, clarifică studiul legat de posibilitatea aplicării impozitului forfetar în România.
”În acest moment, impozitul forfetar pentru care se face analiza și studiu de impact nu este impozitul minim aplicat de Guvernul Boc. Impozitul forfetar nu se va aplica, în cazul în care va fi introdus, decât anumitor categorii de servicii (pensiuni, hoteluri, baruri, restaurante, saloane de înfrumusețare, spălătorii auto, ateliere de croitorie, ateliere de încălțaminte etc), la care cheltuiala administrativă pentru plata impozitului pe profit este mare și pentru întreprinzator, și pentru stat (ca să verifice și să controleze fiecare locație)”, susține ministrul.
Sumele de plată nu vor fi egale pentru toate serviciile și se va ține cont de indicatori relevanți precum capacitatea și tarifele medii ale locației, respectiv amplasamentul.
Potrivit ministrului, printre motivele introducerii impozitului forfetar se numără următoarele: simplificarea administrativă la întreprinzător și la instituțiile de control ale statului, posibilitatea evidențierii veniturilor în mod corect și realizarea de profit în vederea repartizării pentru dezvoltare sau dividende de către întreprinzatori (aceștia vor plăti suma fixată, indiferent de cât profit vor face), reducerea corupției la exercitarea controalelor la activitățile de servicii, dar și etică și echitate pentru mediul de afaceri (toți cei care produc venituri trebuie să plătească un impozit).
Studiul de impact se va face după ce va avea loc discuția cu toate asociațiile profesionale și patronale, urmărindu-se a se definitiva următoarele aspecte: categoria de servicii pentru care se aplică, cuantumul, dar și criteriile de stabilire a cuantumului.
Activitatea de control