Procesul de revizuire a sentinţei prin care Dan Voiculescu a fost declarat definitiv colaborator al Securităţii trenează din nou. Curtea de Apel Bucureşti a amânat, miercuri, procesul, deoarece dosarul nu a ajuns încă de la Parchetul instanţei supreme.
Preşedintele completului de judecată a dispus trimiterea unei noi adrese la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), pentru ca instituţia să trimită la Curtea de Apel dosarul nr. 22502/3/2008, în care Dan Voiculescu a fost declarat definitiv colaborator al Securităţii. În cazul în care dosarul nu va ajunge în instanţă până la termenul următor, fixat la 6 februarie, judecătorii vor dispune amendarea şefului Parchetului General.
Exasperaţi de atâtea amânări, Paraschiva şi Victor Silaghi, verii turnaţi la Securitatea de Dan Voiculescu, intervenienţi în acest dosar, au cerut instanţei judecarea pe fond a cauzei. Victor Silaghi a mai arătat că motivul invocat de Voiculescu la revizuire – starea de incompatibilitate a lui Mircea Dinescu la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) nu are temei. Asta pentru că, susţine Silaghi, atunci când Dan Voiculescu a primit verdictul de “turnător”, Mircea Dinescu nu fusese declarat incompatibil la CNSAS.
“Este tactica clară de tergiversare, Dan Voiculescu aşteaptă o hotărâre în favoarea lui şi să vină să spună că Mircea Dinescu nu a fost compatibil. Pentru noi lucrurile sunt foarte clare: Mircea Dinescu a devenit incompatibil la aproape un an după ce s-a dat sentinţa de colaborator pentru Dan Voiculescu”, a declarat Victor Silaghi.
Tergiversări
Până acum, Curtea de Apel a amânat de patru ori procesul, din cauza tergiversărilor Parchetului ÎCCJ. Dosarul lui Dan Voiculescu (foto) a ajuns aici, anul trecut, în urma plângerii pentru fals în declaraţii depusă de gorjeanul Constantin Ţăpuş împotriva patronului ante