Agentul şef principal Gelu Vlad este şeful Postului de Poliţie Jariştea. Apărător al legii de peste 20 de ani, şeful de post spune că aceasta este meseria pe care o face cu mare plăcere. El face echipă cu agent şef principal Fănel Şaigău, agent şef adjunct Florin Şonţu şi agent principal Adriana Călinoiu. Împreună, veghează la liniştea a 4.700 de oameni din patru sate, respectiv Jariştea, Scânteia, Vărsătura şi Pădureni. Atunci când nu este la post sau la vreo intervenţie, Gelu Vlad îngrijeşte plante, pe care le iubeşte ca pe propriii copii. În biroul său cresc şi rodesc un lămâi, un portocal şi un măslin.
Monitorul de Vrancea şi-a propus să vi-i prezinte, în fiecare joi, pe şefii posturilor de poliţie din localităţile judeţului. Nu rataţi ediţiile viitoare!
Agentul şef principal Gelu Vlad este poliţist de peste 20 de ani. Face parte din prima promoţie de poliţişti de după Revoluţie. După ce a terminat şcoala, timp de patru ani a fost ajutor de şef de post la Postul de Poliţie din comuna Cârligele, iar din 1995 şi până în 1998 a îndeplinit funcţia de şef al Postului de Poliţie din comuna Nereju. Ulterior, s-a mutat la Jariştea, unde de 14 ani este şef de post.
La Postul din Jariştea lucrează patru poliţişti, respectiv agentul şef principal Gelu Vlad, agent şef principal Fănel Şaigău, agent şef adjunct Florin Şonţu şi agent principal Adriana Călinoiu. Ei trebuie să asigure liniştea a 4.700 de oameni, care trăiesc în cele patru sate ale comunei. Oamenii legii nu se plâng. Sunt mulţumiţi de rezultatele pe care le au, cu precizarea că mereu este loc de mai bine.
Şeful de post ne-a povestit că una dintre cele mai grele perioade a fost cea în care posturile de poliţie au fost desfiinţate, fiind înlocuite cu secţii de poliţie. În acea perioadă, numărul infracţiunilor a crescut considerabil. Agentul şef principal es